Julia Kloeckner, ministrul Agriculturii din Germania, a decis reducerea dependenței gospodăriilor germane de carnea ieftină după descoperirea unui focar de coronavirus la abatorul de la Guetersloh, informează Agerpres. Astfel, a avut loc o dezbatere privind standardele din industria alimentară din Germania.
Într-un interviu acordat Reuters, Klockner a declarat “Carnea este prea ieftină. Publicitatea care pune accent pe preţurile reduse la carne nu se potriveşte cu sustenabilitatea… Acest lucru nu mai este acceptabil”.
Carnea cu prețuri reduse, în special mezelurile, este un produs alimentar de bază pentru mulţi consumatori germani. Cu toate acestea, descoperirea unui focar de COVID-19 la unul dintre cele mai mari abatoare din Germania a ridicat semne de întrebare cu privire la unele din practicile urmate pentru a menţine preţurile la un nivel atât de scăzut și măsurile de siguranță când vine vorba de producerea bunurilor.
Hubertus Heil, ministrul Muncii din Germania, a criticat sistemul de subcontractare din abatoare și a introdus o nouă legislație conform căreia abatoarele sunt obligate să angajeze personal în mod direct. Mai mult decât atât, ministrul german al Agriculturii, Julia Kloeckner, intenţionează să introducă şi alte măsuri pentru a răspunde la consecinţele serioase ale presiunilor existente din cauza preţului scăzut al cărnii, condiţiilor de lucru din abatoare şi veniturilor fermierilor.
“Carnea nu ar trebui să fie un produs de lux accesibil doar celor bogaţi, dar nici un produs junk de zi cu zi”, a aăugat Kloeckner. În același timp, Asociaţia Fermierilor Germani (DBV) a anunţat şi ea că sprijină măsurile avute în vedere de Guvern cu privire la abatoare.