Boyko Borisov, primul ministru al Bulgariei, va fi amendat cu 300 de leva pentru că nu a respectat măsurile impuse de prevenire a răspândirii infecției cu coronavirus. Acesta nu a purtat masca de protecție în timpul unei vizite într-o biserică marți, anunță ministrul Sănătății, conform Reuters.
Kiril Ananiev, ministrul Sănătății, ordonase luni cetățenilor bulgari să poarte din nou măști de protecție în locurile publice închise după ce săptămâna trecută s-a înregistrat un număr record de noi cazuri de coronavirus.
“Toate persoanele care nu purtau măști de protecție în interiorul bisericii de la mănăstirea Rila în timpul vizitei primului ministru vor primi amendă”, a anunțat Ananiev. Astfel, jurnaliștii, fotografii și toți cei care erau prezenți vor fi nevoiți să plătească pentru nerespectarea regulilor impuse pe timpul pandemiei.
Bulgaria a început programul de relaxare al restricțiilor din iunie, dar săptămâna trecută s-au raportat 606 noi cazuri de Covid-19. Numărul total de cazuri a ajuns la 3.984, iar numărul deceselor a crescut până la 207. Tocmai de aceea, ministrul Sănătății a reinstiuit regula purtării măștii de protecție în spațiile publice închise.