FacebookTwitterLinkedIn

În luna aprilie, economia Marii Britanii a înregistrat o scădere de peste 20 de procente, comparativ cu luna precedentă, transmit DPA și Reuters, citate de Digi24.
Conform datelor Oficiul Naţional de Statistică (ONS), acesta este cel mai semnificativ declin lunar de când se publică aceste date, respectiv din anul 1997.

Scăderea PIB-ului Marii Britanii “este de aproape zece ori mai cuprinzătoare decât cel mai semnificativ declin de dinaintea epidemiei”, a explicat Jonathan Athow, statistician în cadrul ONS. “Efectiv toate sectoarele economiei au fost afectate, cea mai semnificativă contribuţie la acest declin istoric venind de la baruri, educaţie, sănătate, vânzări auto. De asemenea, scăderi semnificative s-au înregistrat în industrie şi în construcţii, iar comerţul Marii Britanii cu restul lumii a fost puternic afectat de pandemie”, a adăugat Athow, potrivit Agerpres.

Luna trecută, Banca Angliei a dat publicităţii ceea ce numeşte “un scenariu ilustrativ”, conform căruia Produsului Intern Brut al Marii Britanii se va contracta cu 14% în 2020, urmând să îşi revină cu un salt de 15% în 2021. Acest scenariu se bazează pe ipoteza că măsurile de distanţare socială şi schemele de sprijin guvernamental vor rămâne în vigoare până la începutul lunii iunie, după care vor fi retrase treptat.