Noua Zeelandă a anunțat că va mai amâna proiectele pe care dorea să le desfășoare în toamnă în Antarctica pentru a proteja singurul continent neafectat de coronavirus, indică AFP, conform Digi 24.
Între timp, autoritățile doresc să dezvolte un plan de izolare a continentului pentru a-l proteja de infectarea cu coronavirus. Într-un comunicat de presă al agenției guvernamentale Antarctica New Zealand, s-a stabilit că va fi limitat numărul de vizitatori. Mai mult decât atât, din octombrie până în martie, agenția va permite doar ”proiectele ştiinţifice pe termen lung, activităţile operaţionale esenţiale şi operaţiunile de mentenanţă deja programate” pe staţia ştiinţifică Scott. Baza Scott este singura staţie de cercetare neozeelandeză din Antarctica. În acest fel s-a redus numărul de proiecte în Antarctica de la 36 la 13.
Sarah Williamson, directorul general al agenției guvernamentale Antarctica New Zealand, a declarat “Antarctica New Zealand şi-a luat angajamentul să menţină şi să dezvolte calitatea cercetării ştiinţifice desfăşurate de Noua Zeelandă în Antarctica. În acelaşi timp, din cauza circumstanţelor actuale, capacitatea noastră de a susţine ştiinţa în această perioadă va fi extrem de limitată”.