Datele publicate marți de Eurostat arată că România este singura țară din UE în care durata estimată a vieții profesionale a scăzut considerabil în ultimii ani. În 2019 în UE, durata medie a fost de 35,9 ani, cu 3,6 ani mai mare decât anul acesta. În România, durata estimată a vieții profesionale a scăzut în ultimii 20 de ani cu 2,2 ani, fiind acum de 33,8 ani, informează Agerpres.
În 2019, Olanda și Suedia aveau cea mai lungă durată a vieții profesionale, de 41 de ani, respectiv 42 de ani. La polul opus se află țările cu cea mai scurtă durată estimată a vieții profesionale precum Italia (32 de ani), Croația (32,5 ani), Grecia (33,2 ani), Belgia și Polonia (33,6 ani) și România (33,8 ani).
La o analiza mai amănunțită, repartiția pe sexe arată că în 2019, estimările arătau că bărbații au lucrat 38,3 ani în timp ce femeile doar 33,4 ani. Cu toate acestea, durata estimată a vieții profesionale a fost mereu mai mare în cazul bărbaților în comparația cu cea a femeilor. Însă în ultimul deceniu acest decalaj s-a mai redus.
În anul 2000, bărbații lucrau în medie cu 7,1 ani mai mult decât femeile. În anul 2019, decalajul dintre durata vieții profesionale la femei și bărbați s-a redus la 4,9 ani.