FacebookTwitterLinkedIn

Flora Barbara Maria von Szász, devenită ulterior Florence Baker, s-a născut la 6 august 1841 în localitatea Aiud, care la vremea aceea aparținea Regatului Ungariei. Nu există prea multe detalii despre începutul vieții ei. La 18 ani, a fost cumpărată, la o licitație care a avut loc în Vidin, de Samuel Baker, un călător englez.

Baker, un bărbat văduv de vârstă mijlocie, a luat-o cu el într-o călătorie în Africa pentru a descoperi izvorul Nilul. Pe drum, Florence a învățat araba, a făcut pace cu localnicii care îi conduceau și fost cât pe ce să moară din cauza insolației. Nu au găsit sursa Nilului, dar ea și Samuel au fost primii europeni care au văzut Cascada Murchison și Lacul Albert din Uganda. Cei doi s-au căsătorit în 1865, până să se întoarcă în Anglia, pentru că Baker urma să primească titlul de cavaler. Se spune că regina Victoria a fost scandalizată de acest gest și nu a vrut să-i primească la curte. Între 1870 și 1873, soții Baker au făcut o altă expediție în Africa de Est pentru a încerca să oprească comerțul cu sclavi – probabil o cauză cu care Florence rezona foarte puternic.

Florence a ținut jurnale de călătorie, dar informațiile de acolo sunt insuficiente pentru a-i contura o biografie clară. În scrierile soțului său, apare ca o persoană cu un caracter cald și empatic.

Rămasă văduvă în 1893, Florence a trăit până în 1916 la Sandford Orleigh, moșia familiei Bakers din Devon. Daily News a numit-o „o doamnă engleză rafinată”.

Foto: Profimedia

Sursă: www.theguardian.com