FacebookTwitterLinkedIn

Autoritățile din Coreea de Sud au declarat că vor implementa din nou măsuri stricte de carantină din cauza numărului de noi îmbolnăviri, anunță Digi 24.

În ultimele 24 de ore au fost raportate 79 de noi cazuri de infectare cu coronavirus, deși epidemia era ținută sub control, existând chiar și zile fără raportări de noi cazuri de îmbolnăviri. Acest nou focar a apărut din cauza redeschiderii cluburilor de noapte din Itaewon din Seul.

Noile măsuri vor fi instituite în zona metropolitană a Seulului, care are în prezent 52 de milioane de locuitori, conform The Guardian. Revenirea pandemiei a determinat autoritățile să închidă spațiile publice din nou pentru două săptămâni.

Ministrul sud-coreean al Sănătății a îndemnat companiile din țară să reintroducă un program flexibil de lucru pentru angajați pentru a putea preveni răspândirea noului virus. Printre alte măsuri luate, s-a instituit deja închiderea parcurilor, galeriilor de artă și a muzeelor.

Park Neung-Hoo, ministrul Sănătății, a declarat „Am decis să înăsprim din nou măsurile de carantină în zona metropolitană timp de două săptămâni, de mâine şi până în data de 14 iunie”.