Coca este unul dintre cei mai renumiți designeri de marochinerie, cunoscut drept “vrăjitorul genților”, cel care a reușit acum niște ani, lucrând cu Phoebe Philo, să readucă gențile Celine în elita modei și să le transforme în accesorii must-have.
Născut în Spania, Johny a studiat la universitatea de Beaux-Arts din Paris și la Boulle, școală de arte aplicate. Și-a început cariera de designer chiar în atelierul de marochinerie Louis Vuitton, mutându-se apoi la Bally și mai târziu la Celine.
În 2015, Johny a fost numit director de creație la Mulberry, unde a supervizat toate colecțiile de ready-to-wear și accesorii, atât pentru femei, cât și pentru bărbați, a creat noi linii de genți și încălțăminte și s-a ocupat de toate aspectele imaginii de brand, transformând marca britanică într-o propunere competitivă de lifestyle.
Johny Coca se va ocupa, în primul rând, de gențile high-end și de piesele de show, lucrând cu atelierul istoric Louis Vuitton din Asnieres. “Sunt foarte fericită că Johny se întoarce la noi”, a declarat Delphine Arnault, cea care supervizează toate activitățile legate de creația și de produsele casei. “El va întări energia noastră creativă și abilitatea de a inova. Johny este absolut la unison cu spiritul și viziunea Louis Vuitton”.
Foto: Johan Sandberg