Investițiile de 1,3 miliarde de euro vor proveni dintr-un program de fonduri proprii care va fi arbitrat și validat de un comitet interministerial al turismului prezidat de premierul Edouard Philippe și programat pentru joi 14 mai, notează RFI România.
Calendarul acestui «plan Marshall» va fi fixat de guvern iar apoi o instituție financiară publică franceză (similară cu CEC-ul din România) împreună cu alți actori va investi diverse sume în locurile unde e nevoie de bani.
Investițiile vor fi însă condiționate de criterii ecologice și digitale. «Trebuie ca o nouă formă de turism să iasă din această criză, un turism mai durabil, mai participativ și mai digital» spun oficialii francezi.
Drept exemplu, Casa de economii și consemnațiuni din Franța va investi 10 milioane de euro în creearea unui al doilea parc Futuroscope, parc de distracții cu teme tehnologice și științifice amplasat în periferia orașului Poitiers.