Dar atunci întrebarea se tranformă și devine: «Cum îi putem expune la îndeajuns de multe informații pentru ca ei să ia deciziile în cunoștință de cauză?» Întotdeauna am crezut că dacă aș putea să stau în livingul fiecărui american, aș putea să strâng de partea mea o majoritate sănătoasă care să mă susțină în aproape toate problemele sau măcar să purtăm o conversație. Problema este că avem toate aceste filtre. Dacă m-aș fi uitat la Fox News, probabil că nici eu nu m-aș fi votat. Ai acest ecran, această oglindă distorsionată, prin care oamenii își primesc informațiile”
Credința reconfortantă a Președintelui potrivit căreia dacă ar putea să vorbească pe îndelete și să rezoneze cu cât mai mulți oameni, ar reuși să-i convingă pe cât mai mulți să fie de acord cu punctul său de vedere, este pusă la îndoială de Jason Stanley, profesor de filozofie la Yale și autorul celui mai recent articol despre cum funcționează propaganada într-un articol din New York Times care se numește „Dincolo de minciună: Realitatea autoritară a lui Donald Trump”.
Cât valorează candidaţii la alegerile prezidenţiale din 2016. Misterul milioanelor dispărute ale lui Hillary
Dincolo de minciună
Stanley susține că în cazul fenomenului Donald Trump avem de-a face cu un alt tip de comunicare. „Trump folosește tactici retorice fără precedent în istoria politică recentă americană. În mod deliberat a fost misogin. A susținut în mod evident și în mod repetat acuze false. Au existat în mod frecvent discuții deschise despre intențiile sale din spatele mai multor comentarii ciudate, despre rectificările sau semi-rectificările sale sau despre declarații pur și simplu false.”
Ar fi ceva dacă Trump, spune Stanley, doar „ar minți”, ceea ce înseamnă că spune ceea ce știe că este fals sau chiar că „minte cu nerușinare”. Am putea să rezolvăm acest aspect dezvăluindu-i minciunile.
Ar fi alt ceva dacă Trump ar fi pur și simplu vinovat pentru acuza filozofului Harry Frankfurt potrivit căreia Trump a fost, de fapt, un maestru al „minciunii”, ceea ce este un caz diferit față de situația în care vorbitorul nu doar că transmite informații despre care el știe ca sunt false, dar nici nu este constrâns de vreo urmare despre ce ar putea sau n-ar putea fi adevărat”. Am putea să interpretăm asta subliniând faptul că Trump „minte așa cum respiră”. Această descriere, spune Stanley, este corectă din punct de vedere tehnic, dar nu transmite natura specifică a felului în care comunică candidatul Republicanilor la președinție.
Care este, de fapt, averea lui Trump?
Propaganda autoritară
Potrivit lui Stanley, Trump este, iarăși, practicianul a ceva nou—propaganda autoritară. Aceasta este o formă de comunicare prin care un lider născocește un neadevăr prin care asamblează explicație narativă cu ajutorul căreia demonstrează de ce o problemă care preocupă grupuri întregi de oameni are o singură origine și chiar o soluție și mai simplă. Inevitabil, sursa problemelor este că alt grup sau alte grupuri conspiră împreună cu o elită coruptă. Soluția este chiar mai simplă de atât — și anume de a alege autorul ficțiunii în calitate de nou lider, care va elimina elitele și celelalte grupuri, astfel problemele își vor găsi rezolvarea. Să repeți la nesfârșit povestea este piesa de rezistență pentru ca teoria să fie acceptată. Stanley citează din „Originile Totalitarismului”, în care Hannah Arendt scrie: „La fel ca liderii timpurii ai maselor, vorbitorii mișcărilor totalitare posedă un instinct infailibil pentru ceea ce propaganda obișnuită de partid sau opinia publică scapă din vedere. Tot ceea ce este ascuns, tot ceea ce a trecut în tăcere a devenit de o importanță majoră, indiferent de importanața sa intrinsecă. Masele credeau că adevărul era valabil indiferent dacă societatea respectabilă ar fi depășit aparent momentul de criză sau dacă ar fi fost acoperită de corupție.“
În cazul în care Stanley are dreptate, Obama este naiv dacă el chiar crede că ar putea convinge mai mulți oameni să vină de partea lui dacă doar ar avea o conversație rațională cu ei. Odată ce oamenii s-au îndrăgostit de povestea în care problemele lor sociale și economice sunt un rezultat al conspirației elitelor corupte cu imigranții, afro-americanii, musulmanii și „alții”, nu există nicio posibilitate prin care ai putea să ai o conversație rațională cu aceștia.
Trump în cifre
În lumea propagandei autoritare, crede Arendt, „masele moderne nu cred în nimic vizibil, nu cred în realitatea experiențelor proprii. Odată ce ei au îmbrățișat această credință, singurul lucru la care vor fi atenți este dacă ești sau nu consecvent. Problemele aflate în conflict sunt demontate fără răsuflare, Trump însuși demonstrând în timpul dezbaterilor când a strigat de mai multe ori «Greșit»”
Astfel, declarația nuanțată și complexă a Președintelui Obama despre modul în care lumea trece de la o economie bazată pe industrie la una digitală și implicațiile petru comerțul global are, așadar, slabe șanse să-și croiască drum prin poveștile simple, consistente și ușor de înțeles ale lui Trump —„Imigranții sunt de vină‟ și chiar soluții și mai ridicole, precum „Să ridicăm un zid!‟
Scopul propagandei autoritare, spune Stanley, este să „schițeze un sistem coerent care este simplu de înțeles, unul în care ambele componente oferă simultan explicații pentru plângerile diferiților outsideri. Prin acest sistem se încearcă distorsionarea voită a realității, ca o expresie parțială a puterii liderului‟
În această lume, în care Trump pretinde în mod fals că va aduce crimele — la un nivel record, în timp ce economia este în declin și Obama a distrus locuri de muncă, serviciul militar este un dezastru și o conspirație internațională este în spatele tuturor acestor probleme și așa mai departe— sunt imune la prezentarea factuală a întâmplărilor. Conforul călduț oferit de poveștile lui Trump descrie o lume prea seducătoare pentru a fi subminată de realitate.
În lumea fictivă a propagandei, explicațiile sunt atotcuprinzătoare. Nu există niciun accident nefericit. Nu există coincidențe pure. Fiecare porblemă are o rezolvare foarte simplă — Hilary și imigranții sunt de vină! Fiecare problemă are o rezolvare simplă — Alegeți-mă pe mine! Construim un zid și pe ea o trimitem la închisoare!
O poveste care pare mai reală decât adevărul
De ce cred oamenii asemenea povești? „Masele sunt obsedate de dorința de a scăpa de realitate, deoarece în lipsa unui adăpost esențial existenței, ei nu mai pot suporta aspectele accidentale, apararent inexplicabile”, scrie Arendt. „Propaganda totalitară prosperă pe seama acestei evadări din realitate în ficțiune”.
Dar ceea ce oferă propagandei autoritare creidibilitatea mistificatoare este faptul că pretinde că arată publicului ceva ce până atunci a fost ținut secret. Se agață de acele aspecte ale vieții sociale și politice, care sunt ascunse opiniei publice, așa cum sunt culisele Washingtonului, sforile care se trag pe Wall Street sau deliberările FBI-ului. Poveștile care rezultă – ce pretind că dezvăluie adevăruri ascunse, „dobândesc atunci reputația unui <realism> superior pentru că reușesc să ajungă la aspecte reale, a căror existență este ascunsă.” Astfel, oportuniștii de scorneli absurde devin acceptați de milioane de oameni, ca și cum ar fi niște persoane de bună-credință, care spun adevărul.”
„Mișcările totalitare”, scrie Arendt, „evocă o lume consistentă, care este mai potrivită pentru nevoile minții umane, decât realitatea însăși – ceea ce înseamnă, că prin imaginație pură, masele dezrădăcinate se pot simți în siguranță și nu mai trebuie să facă față experiențelor umane reale și așteptările acestora. Forța posedată de propaganda autoritară…zace în abilitatea sa de a închide mințile oamenilor în fața realității”.
Singurul remediu
Atunci, ce este de făcut în legătură cu poveștile care au sedus electoratul american în așa manieră că milioane de oameni sunt dispuși să voteze pentru un candidat care, potrivit editorilor de la New York Times, „susține tortura, războiul nesăbuit, lăcomia, ura față de femei, față de imigranți, refugiați, față de oamenii de culoare sau de persoanele cu dizabilități, un abuzator sexual, un escroc, un mincinos care mizează pe promisiunea de a distruge familiile de imigranți și pe angajamentul că își va băga adeversarul politic la închisoare”?
Expunerea de motive și argumente nu vor demonta povestea care îi alimentează candidatura. Dezbaterea de idei și conversația nu o va înlătura. Singura soluție, potrivit lui Arendt,„este includerea realității într-o înfrângere atât de puternică, încât povestea să nu mai aibă nicio valoare”.
„Principalul punct slab al propagandei totalitare este că nu poate îndeplini la nesfârșit dorința maselor pentru o lume complet coerentă, consistentă și predictibilă, fără să intre în conflict cu bunul simț. Pentru un timp, bunul simț este ținut la distanță și nu intervine în poveste. Cu toate acestea, denaturarea explicită a realității, este, inevitabil, cauza scăderii în intensitate a propagandei lui. Nu este o chestiune de probabilitate, ci este o chestiune de timp.
„Este momentul înfângerii”, scrie Arendt, „când slăbiciunea inerentă a propagandei autoritare devine vizibilă. Fără forța mișcării, adepții săi renunță să mai creadă în ceea pentru ce până mai ieri, erau gata să-și sacrifice viețile” (Astfel, imedat după ce Germania a fost învinsă în al Doilea Război Mondial, Axa Roma-Tokyo-Berlin cu greu și-a mai găsit pe cineva care să pretindă că este nazist”.
O veste bună, dar modestă despre propagandă, este că membrii mișcărilor autoritare nu sunt ca fanaticii religioși, care sunt dispuși să moară chiar și după ce liderul lor suferă o înfrângere dezastruoasă. „Mai degrabă, ei vor renunța tacit la mișcare, ca la un pariu prost, și se vor uita în jur după o altă poveste care să pară promițătoare, până când fosta poveste va recâștiga destulă putere pentru a putea stabili încă o mișcare de masă”.
Rămâne de văzut dacă alegerile de marți vor face ca poveștile lui Trump să se spargă destul de brutal de realitate. În acest moment, pare ireal. Cel mai probabil – o înfrângere electorală nu va avea același gust. Povesta iluzorie care alimentează campania lui Trump nu va dispărea pur și simplu doar cu un regres.
O înfrângere devastatoare, care să zdrobească povestea și să-i facă partizanii să deschidă ochii către opțiunile economice și sociale de viitor reale, este necesară.
Autorul (Steve Denning) este înregistrat ca independent și intenționează să voteze pentru Hillary Clinton.
text tradus și adaptat de Ana Racheleanu – forbes.com
