Anca Vlad face parte din board-ul grupului Fildas, ca proprietar, dar are şi un „job” în cadrul companiei, ocupându-se personal de marketing pentru principalul business al Fildas, lanţul de farmacii Catena. „2012 a fost un an foarte bun, chiar şi primul trimestru din 2013 a fost bun. Numărul de clienţi a crescut, iar asta e cea mai mare avere. Chiar dacă vinzi cu pilula, cu folia, important e că oamenii vin şi se identifică cu noi, sunt fideli farmaciilor noastre”.
În acest moment sunt peste 460 de farmacii Catena în România. Totul a pornit în 1999, când Fildas a cumpărat 30 de farmacii pentru a le transforma. „Am făcut un efort să descoperim de ce au nevoie clienții şi să le oferim acest lucru. În plus, campania de awareness a dus şi ea la creşterea brandului. Dar abia în ultimii trei ani ne-am permis să facem mai multă reclamă, pentru că ne-a ajutat numărul mare de farmacii”, explică Vlad. Fildas a fost prima companie cu capital integral privat din industria farmaceutică de la noi. Anca Vlad a lucrat la Silvarom, o firmă care exporta mobilă, apoi a fost director în România al Smithkline Beecham până la Revoluţie, când a deschis un birou de consultanţă în marketing. Înfiinţarea Fildas a marcat intrarea în distribuţia de produse farmaceutice. În 1998 a fost creată partea de retail, prin cumpărarea a 30 de farmacii.Fildas tocmai a inaugurat o nouă linie de business, având deja primul brevet de produs alimentar sănătos.Anca Vlad este convinsă că modul său de a fi şi de a gândi a dat o direcţie firmei, felului în care ea funcţionează şi managementului. „E normal ca acţionarul să impună un tipar, un anumit mod de a face afaceri, o anume atitudine. Sunt sigură că am contribuit la cultura grupului Fildas Catena, prin stilul meu de a gândi şi de a mă comporta, în sensul că suntem o firmă etică nu doar în vorbe, ci şi în fapte, pentru că eu am ales să avem o atitudine etică”.Dar influenţa nu se opreşte aici. Anca Vlad sprijină de 13 ani arta prin Fundaţia Fildas Art, iar de anul acesta a decis să ajute şi filmul românesc în cadrul unui nou program iniţiat în martie, Catena pentru Artă. „Pentru că s-a demonstrat tot ce era de demonstrat în legătură cu valoarea filmului românesc şi chiar merită sprijinit”, spune proprietara Fildas Grup, care va fi sponsor principal al Festivalului de film Anonimul.