FacebookTwitterLinkedIn

Lemon Interior Design s-a dezvoltat de la un mic birou de design interior, care s-a concentrat inițial pe segmentul rezidențial, la o companie cu servicii complete care și-a făcut un nume important și pe segmentul de birouri. Din 2020 până astăzi, numărul de angajați a crescut de la 15 la peste 50, iar cifra de afaceri la nivel de grup s-a dublat în 2022 raportat la anul anterior, după ce și în 2021 se dublase față de anul anterior.

Cristina Căpitanu (foto) este absolventă în inginerie a Facultății Politehnica București și a Institutului de design Marangoni din Milano, unde a studiat design interior. Alături de sora și partenera sa, Elena Oancea, a crescut afacerea de design interior oferind inițial consultanță unor proiecte de dimensiuni mici, dar mai apoi Lemon Interior Design s-a dezvoltat ca o companie specializată în segmentul premium.

După ce s-au impus pe piața rezidențială și, mai nou, pe segmentul office, cele două antreprenoare au ca obiectiv extinderea în străinătate. „Avem în lucru proiecte în Dubai, Marbella, Paris, Monte Carlo, am terminat în Londra, am mai terminat unul în Spania și unul în Dubai. Vrem să avem un portofoliu mai mare, iar următorul plan pe care îl avem este să deschidem în următoarele șase luni un birou în Paris, ca un sediu secundar, pentru că avem deja acolo un proiect foarte frumos și este mai ușor”, au declarat recent cele două antreprenoare, într-o discuție cu Forbes România. 

Segmentul pe care se concentrează extinderea internațională este cel rezidențial, cel cu care începea, de altfel, povestea antreprenorială în design interior a celor două surori. Serviciile oferite pe piața externă vor include în special concept și proiectare, în timp ce implementarea proiectelor se va face prin intermediul partenerilor locali.