Absolventă a Academiei de Studii Economice din București și a unui program de masterat la Université Paris X Nanterre, Roxana Capătă ocupă, din martie 2022, funcția de Managing Director în cadrul Ford România Services. Anterior, a fost director al Diviziei de Vehicule Comerciale a Ford România.
„Electrificarea gamei de produse este pariul pe care Ford îl propune clienților săi și mă bucură faptul că aceștia apreciază varietatea de astfel de modele pe care le oferim, indiferent că vorbim despre versiuni complet electrice, hibride (MHEV), full-hibride (FHEV) sau plug-in hibride (PHEV)”, a afirmat Roxana Capătă după ce modelul Ford Puma, construit în fabrica Ford Otosan de la Craiova, a devenit cel mai bine vândut model hibrid de pe piața din România în 2022.
Ford România a fost lider de piață în segmentul vânzărilor de vehicule comerciale în 2022, cu o cotă de piață de 18,2%, în creștere față de anul anterior, potrivit datelor publicate de Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV). În ceea ce privește înmatriculările de autovehicule din România, Ford a încheiat anul 2022 cu o creștere de 7%, numărul final de unități înmatriculate fiind de 8.379. Pentru Ford, cota de piață din România a crescut de la 6,51% la 6,55%, în 2022.