Oana Bodea este doctor în istorie, absolventă a Facultății de Istorie și Filozofie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj‑Napoca. Este CEO al companiei Kronospan, producător global de plăci pe bază de lemn, care operează în România în două fabrici, la Brașov și Sebeș, și are 1.000 de salariați.
„Cred că industria lemnului din România, cu toate ramurile ei, cu tradiția și oamenii care o fac să existe, este esențială pentru dezvoltarea economică a țării – de aceea am convingerea că trebuie să fim cu toții implicați în redresarea și modernizarea acestei industrii”, spune Oana Bodea, CEO Kronospan România.
Cuvântul de ordine în 2023 a fost adaptabilitatea la noile situații din piață, atenția sporită la sustenabilitate și la noile tehnologii, implementare de soluții digitale acolo unde se poate, pentru a face față crizei forței de muncă.
Înființată în 1897 ca o companie austriacă de familie, Kronospan este unul dintre cei mai importanți producători de panouri din lemn din lume. În ultimii 100 de ani, modul de funcționare i-a permis companiei să crească într-o lume în schimbare.
Kronospan deține peste 40 de fabrici de producție în lume, este prezentă în 123 de țări și are aproximativ 14.000 de angajați.