Puțini se pot lăuda cu portofoliul fotografului Ionuț Poptelecan. În vârstă de 29 de ani, acesta este, în momentul de faţă, cel mai tânăr fotograf de pe glob premiat în fotografia de nuntă (locul 25 în clasamentul actual conform ISPWP photography & Fearless de trei ori) și numărul 1 în diferite țări…
Ce ne poți spune despre tine și ce te-a determinat să alegi această profesie?
Cred cu tărie că fotografia a fost cea care m-a ales, şi nu invers! Am început în această direcție de la vârsta de 17 ani, de aceea spun cu vehemență că nu putea să fie neapărat o alegere de viitor pentru vârsta respectivă. Cu siguranță, prioritățile și mentalitatea indicau cu totul alte lucruri. Am avut norocul de a câştiga un concurs de fotografie, care mi-a deschis „calea” spre ceva… care după un deceniu avea să fie un drum de succes. Îmi doream să călătoresc, îmi doream să cunosc oameni şi să aud poveştile lor.
Ce pot spune despre mine: mă consider o persoană introvertită, probabil cele mai multe lucruri le poate spune despre mine fotografia, îmi dau seama că acolo mă exprim cel mai bine. De cele mai multe ori, trăirile interioare le pun în fotografie și mă ajută să spun povestea așa cum o simt eu. Călătoresc, fotografiez şi analizez; aceasta e povestea vieţii mele şi cred cu tărie că mai am multe de spus.
Cum te pregăteşti pentru a surprinde momentele speciale dintr-o nuntă?
Implicarea mea în lumea aceasta vine din interior, așa cred. Mă implic destul de mult, ca personaj, în ceea ce înseamnă ziua cea mare a unui cuplu. Contează relaţia pe care o stabilesc cu cei doi, familia și în deosebi moodul pe care îl am în ziua respectivă. Problemele sau grijile personale nu trebuie să aibă loc în viața mea în momentul în care fotografiez. Pare greu de crezut, însă îmi dedic toată atenția spre ceea ce fac. Sunt însă o persoană greu de distras, de aceea, pentru mine, este foarte importantă concentrarea, ca să ajung la rezultatul pe care-l doresc.
Eşti şi fotograf de modă, care sunt idolii tăi în domeniu şi ce anume admiri la aceştia?
Fotografiez fashion în paralel cu nunțile, pentru unicul element care le leagă: „femeia”. La baza fotografiei, pentru mine, este femeia. Este cheia prin care ajung să creez unele momente şi reușesc să mă exprim atât de realistic în ceea ce fac. Am ales să fac acest lucru din dorinţa de a transpune frumosul, aşa cum îl văd eu. De aceea am ales ca în această direcție să fac totul aşa cum am făcut, iar singurul fotograf pe care îl urmăresc şi a cărui poveste şi succes mă inspiră este Greg Williams.
Caut mereu vedete, artişti ale căror trăsături mă fascinează, gândesc conceptele în funcție de personalitatea lor, uneori, shootingurile sunt cu o armată de oameni, iar de multe ori, pur şi simplu, o discuţie simplă pe Instagram: „Hey, conținutul tău e foarte mişto. Am putea face nişte fotografii?” conduce către colaborări frumoase.

„De la emoția jurămintelor la strălucirea ringului de dans – surprind fiecare clipă cu pasiune, oriunde în lume, pentru ca povestea ta să rămână vie în imagini.”– Ionuț Poptelecan
Ce te inspiră să fii mereu creativ în munca ta de fotograf?
Sunt câteva lucruri care mă inspiră din cauza trăirilor din interior. Primul poate suna puțin pretențios, dar mă inspiră arta dramatică (filme vechi, fotografii de foto-jurnalism foarte vechi, fotografii cu mâini, tablouri neînțelese). Știu… probabil este o imagine total opusă, în ciuda faptului că la o ședință foto sau nuntă intru acolo cu o față radiantă şi cu energie, fac poze, analizez, vorbesc cu oamenii tot timpul.
Dacă sunt în căutarea unei reacții pe care nu o primesc, continui să zâmbesc, cred că starea mea îi va „influența” și pe ceilalţi, şi momentul potrivit nu întârzie să apară! Pregătesc terenul indiferent de situație. Fac în așa fel ca shootingurile mele să fie scurte. Nu-mi place să am o varietate prea mare a imaginii, pentru că fotografiile sunt momente ireversibile în timp şi vreau să fie apreciate! – sunt bun în meseria mea datorită muncii și probabil a talentului, dar am norocul să lucrez și cu modele și oameni extraordinari care se mulează după stilul meu mai rebel.
Care este cel mai important premiu pe care l-ai câştigat şi ce înseamnă pentru tine?
Cel mai important premiu… cred că, în primul rând, sunt EU, cel de azi. Am învățat să apreciez şi victoriile mici, nu doar bătăliile cele mai mari. Cel mai însemnat moment cred că a fost primirea unei veşti că sunt în TOP 50 cei mai buni fotografi din lume și cel mai tânăr fotograf premiat la nivel mondial, fiind singurul sub 30 de ani pe glob care și-a dedicat viața acestei meserii și acest lucru nu rămâne neapreciat!