FacebookTwitterLinkedIn

Unii tind să strâmbe din nas atunci când vine vorba de mâncare congelată, invocând faptul că prin acest procedeu alimentele își pierd din aromă și savoare. Au dreptate doar parțial, pentru că există și o serie de ingrediente, alimente și chiar mâncăruri gătite care se păstrează foarte bine dacă sunt congelate, menținându-și prospețimea timp îndelungat.

Poți să apelezi la o astfel de o soluție dacă ai gătit prea mult și nu vrei să arunci mâncarea, dacă ai cumpărat prea multe alimente care riscă să se strice sau dacă vrei să păstrezi pentru iarnă fructe și legume culese direct din grădină. E drept că nu toate alimentele pot fi congelată fără să li se altereze gustul, însă  în cele ce urmează îți arătăm ce mâncăruri poți pune fără grijă la congelator.

 

Supele și ciorbele

Dacă ai tăi îți cer săptămânal să le faci ciorbă și supă dar nu prea ai chef de asta, poți să gătești o dată o cantitate mai mare, pe care să o pui la păstrare în congelator. Bineînțeles, mai întâi trebuie să lași să se răcească, după care ciorba sau supa se toarnă în caserole speciale pentru alimente. Este important ca acestea să fie prevăzute cu capac care se închide ermetic, iar astfel ambalată, mâncarea se pune la congelator. Ideal este să porționezi mâncarea în funcție de cât de mult se consumă la o masă, pentru a folosi apoi doar cât este nevoie fără a fi nevoie să decongelezi întreaga cantitate. În acest mod, ciorba și supa pot fi păstrate săptămâni întregi, menținându-și aromele și prospețimea.

 

Pâinea

Să presupunem că ai dat o petrecere și ți-a rămas pâine neconsumată, fie pentru că ai luat prea multă, fie pentru că musafirii tăi țin prea mult la siluetă. Nu o poți mânca la o singură masă și riscă să se învechească, iar în acest caz, o poți congela ca să se mențină proaspătă. Înainte de a o pune în congelator, pâinea trebuie tăiată felii sau ruptă în bucăți, fiecare felie sau bucată fiind apoi înfășurată în hârtie alimentară. Doar în acest mod, își păstrează acea savoare specifică pâinii proaspete, pe care și-o recapătă mai ales dacă o ții câteva minute în cuptor după ce ai scos-o din congelator.

 

Sucul de roșii

Nimeni nu contestă că bulionul făcut în casă, din roșii de grădină, este mai bun decât cel din supermarket, însă o problemă ar fi legată de procurarea acestuia pe timpul iernii. Tot congelatorul te poate ajuta să rezolvi această problemă, pentru că asigură un mediu optim pentru păstrarea bulionului și a pastei de tomate timp îndelungat. Sfatul nostru este să nu pui la congelat bulionul îmbuteliat în sticle, pentru că acestea pot crăpa chiar dacă este vorba de sticle din plastic. Poți folosi pungi care se închid ermetic sau caserole alimentare, în care sucul de roșii stă cel mai bine si se poate păstra luni în șir.

 

Carnea și peștele

Sunt două dintre alimentele care se păstrează cel mai bine atunci când sunt congelate, menținându-și prospețimea chiar și timp de mai mulți ani. Pentru aceasta, înainte de a fi pusă la congelator, carnea se spală și se scurge bine de apă, după care se ambalează în pungi, fără a fi procesată în prealabil.

În același timp, peștele se curăță, se spală iar, după caz se poate și fileta, înainte de a fi pus la congelat. De menționat că peștele și carnea nu trebuie să intre în contact cu celelalte alimente din congelator, pentru că le pot influența gustul.

 

Dacă te-ai convins de eficiența acestui mod de păstrare pe termen lung a alimentelor, e posibil să ai nevoie de mai mult spațiu decât îți poate oferi congelatorul frigiderului. În acest sens, poți găsi o ofertă atractivă de  congelatoare pe Klarstein.ro, din care să îți alegi modelul pe care îl consideri cel mai potrivit pentru nevoile tale.