Susana Laszlo, Director General COSMETIC PLANT
- Care sunt principalele obiective ale strategiei de business şi principalele realizări ale companiei dumneavoastră în acest an?
Anul acesta este unul deosebit pentru COSMETIC PLANT, întrucât vara aceasta aniversăm 30 de ani de existență. Este un moment important pentru noi și, totodată, pentru industria locală în care, iată, demonstrăm că prin pasiune, inovație și consecvență poți construi o poveste de lungă durată. La nivel de business, ne-am propus o creștere de 20% a cifrei de afaceri și, totodată, consolidarea brandului COSMETIC PLANT. Ne dorim să devenim brandul de referință al româncelor autentice, care se respectă pe sine și cred în eficiența produselor din ingrediente naturale și în știința de a doza optim aceste plante. În acest sens, vom continua să dezvoltăm produse inovative care pun în valoare aspectul îngrijit și natural al pielii, la orice vârstă.
Momentan, este timpuriu să discutăm despre realizări, ci mai degrabă despre planuri, iar cele mai importante dintre acestea vizează o nouă serie de investiții în tehnologie și extinderea capacității de producție.
- Ce a însemnat pentru COSMETIC PLANT anul 2020, din punct de al business-ului?
În ciuda contextului pandemic cu care ne-am confruntat în 2020, businessul COSMETIC PLANT s-a consolidat. Anul trecut am obținut o nouă recunoștere a muncii depuse și a performanței și calității produselor, lucru care ne bucură și ne arată că eforturile depuse în inovație și cercetare sunt apreciate. Produsele premiate, ce fac parte din gama nouă fusion, au primit medalia de aur și medalii de argint oferite de către Institutul Internațional al Calității, Monde Selection Bruxelles.
Am încheiat anul precedent cu o cifră de afaceri de 11,3 milioane de lei, iar printre factorii principali care au contribuit la acest rezultat se numără și succesul produselor din gama fusion, care, la un an de la lansare, au ajuns să reprezinte 20% din totalul vânzarilor din categoria de produse de îngrijire a tenului. De asemenea, rezultatele pozitive au fost impulsionate și de extinderea distribuției în marile lanțuri de magazine din România.
Faptul că am reușit să ne numărăm printre „câștigătorii” anului 2020 demonstrează încă o dată faptul că produsele românești sunt din ce în ce mai căutate și apreciate de consumatori. Acest lucru ne ambiționează să inovăm în continuare și să ne folosim de expertiza, creativitatea și talentul echipelor COSMETIC PLANT pentru a aduce permanent pe piață produse cosmetice cu beneficii unice, dovedite științific.
- Care sunt previziunile privind activitatea companiei pe termen mediu?
În perioada următoare avem în plan inaugurarea unui nou sediu în care să ne desfășurăm activitatea și un întreg proces de retehnologizare a echipamentelor folosite în fabrică. COSMETIC PLANT este o companie pentru care inovația și cercetarea sunt cele mai importante repere când vine vorba de dezvoltarea produselor, iar investițiile în acest sens sunt imperios necesare pentru a ne asigura că obținem produse inovatoare, revoluționare cu aceeași eficiență maximă.
În plus, în următoarea perioadă dezvoltăm noi funcționalități și un nou design pentru magazinul online www.cosmeticplant.ro, pentru a răspunde cât mai eficient nevoilor consumatoarelor online, numărul acestora fiind în continuă creștere, având în vedere restricțiile impuse de pandemie.
- De la cine ați învățat cel mai mult pe parcursul carierei?
Pot spune că cele mai multe lecții despre viață și business le-am învățat de la mama mea, Ileana Mester, la bază farmacistă și cercetătoare, care este și fondatoarea companiei COSMETIC PLANT. Aceasta a reușit să pună bazele unuia dintre cele mai puternice nume din industria cosmeticelor din România, deși începutul a fost poate anevoios și cu multe provocări. M-am alăturat businessului familiei în 1995, iar din 2009 am preluat conducerea companiei în calitate de Director General. Deși stilul nostru de conducere diferă, mama rămâne un exemplu pentru mine și sunt bucuroasă că pot duce mai departe tradiția și inovația produselor COSMETIC PLANT.
- Care sunt valorile companiei dumneavoastră?
În cei aproape 30 de ani de existență pe piața cosmeticelor autohtone ne-a ghidat performanța la care am ajuns prin calitate, creativitate, curaj și flexibilitate. Calitatea și eficacitatea formulelor reprezintă fundamentul companiei noastre. De asemenea, încercăm de fiecare dată să găsim cele mai creative soluții, indiferent de aria de activitate, folosindu-ne talentul, cunoștințele și expertiza pentru a fi inovatori și distincți în piață. COSMETIC PLANT a avut întotdeauna curajul de a experimenta formule și concepte noi și de a implementa rapid orice idee revoluționară în piață. În plus, în tot demersul nostru de a oferi consumatoarelor produse de calitate cu eficiență și eficacitate dovedite științific, nu facem rabat de la responsabilitatea socială, implicându-ne activ în educarea și informarea publicului, contribuind la dezvoltarea comunităților noastre.
- Care sunt pasiunile dumneavoastră?
Atunci când nu sunt angrenată în activitățile de zi cu zi în companie, îmi place foarte mult să călătoresc, să mă bucur de o carte sau un film bun. De asemenea, o pasiune cultivată încă din copilărie, o reprezintă istoria artelor, eu fiind și absolventă a Școlii Populare de Arte.
- Credeți că pot fi îmbinate pasiunile cu antreprenoriatul/intraprenoriatul sau sunt activităţi care independente sau care se exclud reciproc?
De ce nu? Cred cu tărie că pasiunile se întrepătrund mai devreme sau mai târziu cu zona antreprenorială. Cel puțin în cazul meu așa s-a întâmplat. Înclinațiile artistice dobândite pe parcursul anilor petrecuți în Școala Populară de Arte m-au ajutat destul de mult în colaborările pe care le-am avut de-a lungul timpului cu designerii de produs.
- Sunteţi pentru implicarea familiei în afaceri? Au afacerile de familie plusuri faţă de cele în care familia nu este implicată? O afacere uneşte familia sau creşte riscul de a o destrăma?
COSMETIC PLANT este un business de familie, deci de-a lungul timpului am învățat să lucrăm împreună. Acest lucru are avantajul de a ne cunoaște foarte bine partenerii de colaborare, alături de care ne stabilim un țel comun pentru care trudim: dezvoltarea companiei pentru viitoarele generații. Există și minusuri, bineînțeles, stresul fiind dublu în acest caz. Pe de-o parte ai de-a face cu managementul afacerii și pe de altă parte cu managementul relațiilor familiare. Totul devine foarte personal, însă satisfacțiile de la final merită toate eforturile depuse.
- Care este povestea companiei, din primul an în care a fost înființată compania și până astăzi?
Compania COSMETIC PLANT a fost fondată în 1991 de către mama mea, Ileana Mester, de profesie farmacist, cu o experienţă de peste 20 de ani în cosmetologie la momentul respectiv. La început, mama lucra singură, într-o clădire de 35 – 40 de metri pătraţi, iar primele creme au fost fabricate într-un malaxor improvizat dintr-o oală de fiert rufe. Chiar și etichetele erau scrise de mână. Prima investiţie majoră a fost realizată abia şase ani mai târziu, în 1997, când de la micul atelier al mamei s-a trecut la o fabrică localizată într-un spațiu adecvat, iar de la malaxorul improvizat la o linie complet nouă de utilaje profesionale. Apoi, de la an la an, echipamentele din fabrică au fost îmbunătăţite şi s-a investit constant în echipamente și utilaje de ultimă generație. Astfel, încet-încet, afacerea a început să crească, iar COSMETIC PLANT a devenit un brand consacrat în România, cu o tradiție de 30 ani.
- Care este cheia succesului din spatele produselor Cosmetic Plant?
COSMETIC PLANT nu este un simplu producător, este creator de produse cosmetice de calitate superioară prin îmbinarea perfectă a științei cu plantele. De aceea, esența brandului COSMETIC PLANT este onestitatea, aprecierea a ceea ce ești, de aici și poziționarea brandului în piață: embrace your nature, îmbrățișează felul tău de a fi.
Potențarea inteligenței plantelor este factorul cheie care ne diferențiază de concurenții noștri și care stă la baza eficienței produselor COSMETIC PLANT.
Know-how-ul puternic din spatele business-ului, alături de dezvoltarea și evoluția continuă în cercetare, ne permit să combinăm plantele pentru o eficiență palpabilă. Astfel, le oferim consumatoarelor noastre produse pe bază de plante și ingrediente naturale cu eficiență maximă dovedită științific, nu doar promisiuni de „frumusețe”, ci îngrijirea potrivită frumuseții aferente vârstei.
