Piatra naturală este printre cele mai vechi, durabile şi estetice materiale de construcţii şi decorative. Multe monumente din întreaga lume au trecut proba timpului şi sunt într-o stare remarcabilă de conservare fiindcă au fost realizate din piatră naturală. Inspirați de aceste modele, arhitecții includ în proiectele lor moderne în special finisaje din piatră. Iată câteva criterii de care să ţii cont atunci când cauţi piatră naturală de calitate superioară pe internet:
Procesul de documentare
Internetul nu este doar o sursă excelentă de oferte de piatră naturală, ci şi una dintre cele mai accesibile enciclopedii cu privire la caracteristicile rocilor. Din confortul locuinţei personale, de la birou sau chiar de pe telefon te poţi informa cu privire la specificul pietrelor naturale utilizate în construcţii: ardezie, granit, limestone, marmură, sandstone, travertin.
Foloseşte motorul de căutare pentru a afla detalii despre rezistenţa materialelor, aspectul şi textura lor, disponibilitatea în zona în care locuieşti, durata transportului etc.
Una dintre cele mai folositoare funcţii ale internetului este cea de testimonial. Caută proiecte realizate cu piatră naturală cât mai aproape de criteriile care te interesează şi parcurge mărturiile celor care au trecut prin acest proces înaintea ta. Vei putea afla cât de dificil este să realizezi ceea ce ţi-ai propus, ce dificultăți pot apărea pe parcurs şi cum se eviți greşelile altora.
Alege o sursă de încredere
Dacă nu eşti geolog sau specialist în construcţii, e normal să nu stăpâneşti foarte bine criteriile de selecţie a materialelor pentru structură sau decorative. În aceste condiţii, este important să cunoşti câteva detalii de bază pentru a colabora cât mai uşor cu profesioniştii atât în ceea ce priveşte alegerea pietrei, cât şi pentru aplicarea ei. Echipa PiatraOnline îţi pune la dispoziţie un infocenter cu ghid online despre particularităţile pietrei naturale în funcţie de tip şi de locul în care va fi instalată, precum şi servicii de consultanţă oferită de specialişti ţinând cont de specificul proiectului tău.
Ţine cont de locul în care va fi instalată
Unul dintre cele mai importante criterii de alegere a pietrei naturale este determinat de locul în care va fi instalată: în exterior sau în interior. Fiecare mediu are anumite caracteristici de urmărit:
Exterior
În exteriorul casei, pentru căi de acces, terase sau spaţii de relaxare, granitul reprezintă o alegere excelentă. Este cea mai rezistentă dintre pietrele naturale şi poate fi folosită în proiecte de alei, blaturi pentru bucătării de vară, mese, scaune sau obiecte decorative.
Ardezia se potriveşte cel mai bine pentru acoperişuri deoarece este rezistentă la apă şi la fenomenele meteorologice nefavorabile.
Tot pentru terase sau căi de acces, poţi folosi gresia naturală sau sandstone.
Interior
Aproape orice tip de piatră naturală poate fi folosit fără probleme şi în amenajările interioare. Marmura este doar un exemplu: scările monumentale pot continua cu terasa exterioară, prelungindu-se ca pardoseală în hol, bucătărie, baie, cameră de zi şi chiar scări interioare monumentale. Una dintre cele mai populare alegeri pentru bucătărie sau baie este blatul din marmură. De asemenea, obiectele sanitare confecţionate din piatră naturală, cum sunt lavoarele sau căzile de baie, dau o notă aparte de nobleţe.
Partea cea mai bună este că piatra naturală nu poate fi folosită doar ca bloc masiv, pentru pardoseli, ci şi pentru placarea pereţilor. Astfel, unul sau mai mulţi pereţi pot fi îmbrăcaţi în plăci din piatră naturală pentru a obţine un design unic.
Alegerea pietrei naturale pentru proiecte de construcţii, renovări sau decoraţiuni îţi oferă durabilitate, eleganţă şi un design aparte potrivit pentru orice stil. Cunoaşterea surselor de încredere pentru documentare, furnizarea materialelor şi integrarea lor în propriul şantier te ajută să alegi modelul potrivit nevoilor tale.