Ziua internaţională de conştientizare a risipei alimentare (International Day of Awareness on Food Loss and Waste Reduction) se sărbătoreşte pe 29 septembrie. Marcarea acestei zile pune accentul pe necesitatea urgentă de finanţare pentru a susţine eforturile de reducere a pierderilor şi a risipei de alimente, pentru atingerea obiectivelor climatice şi la promovarea Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă.
La nivel global, aproximativ 13,2% din alimentele produse se pierd în circuitul de la materie primă la produs finit expus vânzării cu amănuntul, în timp ce se estimează că 19% din producţia totală de alimente la nivel mondial este risipită în gospodării, în serviciile de alimentaţie şi în comerţul cu amănuntul, informează Agerpres.
În 2019, la cea de-a 74-a Adunare Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, a fost desemnată ziua de 29 septembrie drept Ziua internaţională de conştientizare a risipei alimentare (Rezoluţia A/RES/74/209), astfel fiind recunoscut rolul fundamental pe care îl are producţia durabilă de alimente în promovarea securităţii alimentare.
Reducerea pierderilor şi a deşeurilor alimentare este esenţială într-o lume în care numărul persoanelor afectate de foamete a crescut, începând din 2014, iar tone de alimente comestibile au fost pierdute sau irosite zilnic.
Atunci când alimentele sunt pierdute sau irosite, toate resursele folosite pentru a le produce – incluzând apa, pământul, energia, forţa de muncă şi capitalul – se irosesc. În plus, eliminarea pierderilor de alimente şi a deşeurilor în depozitele de deşeuri duce la emisiile de gaze cu efect de seră, contribuind la schimbările climatice.
La nivel planetar se produce suficientă hrană pentru a satisface nevoile întregi populaţii şi totuşi milioane de oameni suferă de foame şi malnutriţie. Pierderile şi risipa de alimente creează şi intensifică această problemă prin reducerea cantităţii de alimente disponibile pentru consum, contribuind astfel la insecuritatea alimentară.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.