FacebookTwitterLinkedIn

Consiliul Europei a iniţiat celebrarea Zilei Protecţiei Datelor la 28 ianuarie, în urmă cu 18 ani. Ziua pentru protecţia datelor personale este sărbătorită în fiecare an, de cele 46 de ţări ale Consiliului Europei şi de instituţiile UE.

Data de 28 ianuarie marchează aniversarea Convenţiei 108 a Consiliului Europei (28 ianuarie 1981) privind protecţia informaţiilor cu caracter personal, prima lege internaţională obligatorie din punct de vedere juridic în domeniul protecţiei datelor, arată potrivit europa.eu.

Instituţiile UE au luat, între timp, mai multe decizii în privinţa reglementării protecţiei datelor.

La 10 octombrie 2022, Comitetul European pentru Protecţia Datelor (CEPD) a adresat Comisiei Europene o “listă de dorinţe”, solicitând norme procedurale armonizate la nivelul UE. În iulie 2023, Comisia Europeană a adoptat o propunere de regulament care completează GDPR (General Data Protection Regulation) şi stabileşte norme procedurale suplimentare referitoare la aplicarea acestuia, pentru a îmbunătăţi cooperarea autorităţilor naţionale de protecţie a datelor în cazurile transfrontaliere. La 10 iulie 2023, Comisia a adoptat decizia de adecvare privind cadrul UE-SUA pentru confidenţialitatea datelor. La 15 ianuarie 2024, a adoptat un raport care a concluzionat revizuirea celor 11 decizii de adecvare în temeiul legislaţiei privind protecţia datelor care a precedat GDPR. În 2024, conform prevederilor GDPR, Comisia va emite şi cel de-al doilea raport privind aplicarea acestei reglementări, care va actualiza evaluarea prezentată în raportul din 2020, ţinând cont de ultimele evoluţii.

“Anul acesta, Regulamentul general privind protecţia datelor (GDPR) îşi va sărbători a şasea aniversare ca lege emblematică a UE privind protecţia datelor şi un reper global pentru reglementarea confidenţialităţii. Este destinat cetăţenilor şi întreprinderilor. Continuarea asigurării implementării complete şi a aplicării solide a legii rămâne prioritatea noastră principală. Prin urmare, în iulie anul trecut am prezentat noi reguli pentru îmbunătăţirea cooperării autorităţilor naţionale de protecţie a datelor în cazurile transfrontaliere. Acest lucru este relevant în special pentru a asigura conformitatea marilor multinaţionale tehnologice”, au declarat Vera Jourova, vicepreşedinta Comisiei Europene pentru valori şi transparenţă şi Didier Reynders, comisarul pentru justiţie.

Ei au mai precizat că anul acesta va fi emis al doilea raport privind aplicarea GDPR.

“Într-o lume digitală interconectată, protejarea drepturilor europenilor nu se opreşte la graniţele UE. Acesta este motivul pentru care asigurarea că protecţia se deplasează odată cu datele este un obiectiv cheie al mandatului nostru. Au avut loc recent evoluţii importante în acest domeniu, cum ar fi adoptarea Cadrului UE-SUA privind confidenţialitatea datelor, consolidarea celor 11 decizii de adecvare, despre care am emis un raport detaliat la începutul acestei luni, şi progresele înregistrate în negocierile cu Brazilia. Ne vom intensifica angajamentul cu partenerii internaţionali pentru a dezvolta şi mai mult această reţea”, au precizat Vera Jourova și Didier Reynders.
La 25 ianuarie 2024, Consiliul Europei (CoE), forumul european CPDP (Computers, Privacy and Data Protection) şi Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor (AEPD) au co-organizat la Bruxelles un eveniment, de o zi, cu discursuri şi discuţii de grup despre dreptul la confidenţialitate şi protecţia datelor. Conferinţa şi-a propus să urmărească cele mai recente evoluţii şi provocări din lumea protecţiei datelor, cum ar fi: fluxurile globale de date, guvernanţa digitală, reglementarea inteligenţei artificiale, armonizarea procedurilor GDPR. 

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.