FacebookTwitterLinkedIn

Senatorii români au modificat, miercuri, Legea 18/1991 privind fondul funciar. Noile schimbări se referă la faptul că pe toate terenurile agricole, considerate slab fertile, de maximum 50 de hectare și situate în extravilan, pot fi utilizate în desfășurarea proiectelor de investiţii cu privire la producerea de energie electrică din surse regenerabile.

Propunerea legislativă iniţiată de un grup de parlamentari PNL a întrunit 82 de voturi „pentru”, 15 „împotrivă” şi 24 abţineri, transmite Agerpres.

„Prin excepţie, pe terenurile agricole de clasa a treia, a patra şi a cincea de calitate (slab fertile), având categoria de folosinţă arabil, păşune, vii şi livezi, precum şi pe cele amenajate cu lucrări de îmbunătăţiri funciare, situate în extravilan, în baza autorizaţiei de construire şi a aprobării scoaterii definitive sau temporare din circuitul agricol pot fi amplasate obiective de invesţii specifice producerii de energie electrică din surse regenerabile: capacitaţi de producţie a energiei solare, energiei eoliene, unităţi de stocare a electricităţii, staţii de transformare sau alte sisteme similare”, se precizează în actul normativ amendat de Comisia de agricultură a Senatului.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.