Peste 140.000 mp din suprafața totală tranzacționată pe piața de birouri din București a fost reprezentată de relocări și pre-închirieri din partea companiilor care au decis să își schimbe spațiul de birouri ocupat în prezent. Cele mai active industrii au fost IT&C și industria bunurilor de consum și leisure, care au generat peste 50% din cererea netă pe piața de birouri, arată datele CBRE. Cei mai activi dezvoltatori, care au reușit să atragă peste 50% din cererea netă, au fost: One United, cu aproape 30% din cerere, urmat de Globalworth, Vastint și Speedwell.
„2021 este un an al deciziilor. Spre comparație, anul trecut, multe companii au ales să aștepte sau să amâne luarea unei decizii atât de importante precum schimbarea biroului. Acest trend a fost mai puțin vizibil în România față de țările din Europa Centrală și de Est, având în vedere că 60% din volumul tranzacționat în București a fost reprezentat de relocări. Însă deciziile care se iau acum sunt mult mai complexe față de anii trecuți: de la modul în care companiile vor să integreze work from home și utilizarea biroului propriu-zis până la clădirile în care aleg să fie prezente, care pot deveni adevărate destinații”, a declarat Tudor Ionescu, Head of Advisory & Transaction, Office, CBRE România.
În ceea ce privește volumul total tranzacționat, care include, pe lângă cererea netă, și prelungiri și renegocieri de contracte de închiriere, companiile din IT&C și industria bunurilor de consum și leisure au rămas cele mai active. Printre proprietarii care au prelungit cele mai multe contracte în clădirile de birouri pe care le dețin se află Immofinanz, AFI Europe, Globalworth și Vastint.
Stocul total de birouri din București a ajuns la 2,95 mil. mp la finalul lui 2020, după ce în cursul anului au fost finalizate zece clădiri, cu o suprafață totală de peste 155.000 mp. Până la finalul acestui an, alți aproximativ 250.000 mp de birouri vor fi livrați, jumătate dintre aceste spații fiind deja pre-închiriate. Printre dezvoltatorii cei mai activi, care urmează a livra cea mai mare suprafață de birouri în 2021, se numără One United, Skanska, Forte Partners și Atenor.