Casa „Vasile Moangă”, un celebru monument istoric situat în centrul orașului Târgu Jiu, se vinde cu două milioane de euro pe platforma de imobiliare Storia.ro. Este vorba de casa în care a fost găzduit Tudor Vladimirescu, Domnitorul Țării Românești, în perioadele tulburi în care a fost urmărit de turci.
Edificată în anul 1772, casa i-a aparținut lui Vasile Moangă, un boier renumit la acea vreme, care avea rolul unui prefect din prezent. Acesta era prieten cu Tudor Vladimirescu – conducătorul Revoluției de la 1821, al pandurilor și domn al Țării Românești, cu Iancu Jianu – haiduc din Oltenia, și cu Petrache Poenaru – inventator român. Din balconul acestei case, Tudor Vladimirescu le-ar fi vorbit pandurilor săi înainte de a porni spre Padeș, locul în care a fost citită celebra Proclamație.
Casa a fost restaurată integral în ultimii ani de specialiști în domeniu care au păstrat elementele arhitecturale specifice secolelor XVIII – XIX, conform planului și schițelor care datează de sute de ani. Arhitectura în stil brâncovenesc, cu influențe orientale, păstrează în continuare elementele centrale ale stilului neo românesc.
Construită pe un teren de 558 mp și cu o suprafață utilă totală de 647 mp, casa este împărțită pe trei etaje și are în total 19 camere și 8 băi, iar confortul termic este oferit prin centrală termică și sistem de încălzire prin pardoseală.