FacebookTwitterLinkedIn

Carmen Iorgulescu, co-fondator Ken Academy: „Îmi doresc ca fiecare copil să devină conştient că în interiorul său se află o multitudine de posibilităţi care merită să fie descoperite şi dezvoltate“.

Trăim într-o lume în care lucrurile se schimbă cu rapiditate, în care apar job-uri noi, iar noutatea are un ritm de creștere accelerat. Dezvoltarea unui set de abilități de viață și o structură de gândire antreprenorială (mindset) îi ajută pe copii să îmbrățișeze toate aceste provocări. Carmen Iorgulescu face asta în fiecare zi prin cursurile de educație financiară și antreprenorială pe care le oferă copiilor.

„A fi educat din punct de vedere financiar e la fel de important ca a avea grijă de sănătate. Educaţia financiară este arta de a gestiona eficient finanţele. Este important să le dezvoltăm copiilor un bun coeficient de inteligenţă financiară, adică să îi ajutăm să îşi dezvolte capacitatea de a lua decizii înţelepte din perspectivă financiară, să își crească autonomia şi să aibă un viitor financiar sănătos. Mi-am dat seama de acest lucru și odată cu maternitatea. Acea perioadă m-a făcut să-mi conștientizez vulnerabilitatea și emoțiile. M-a ajutat să îmbrățișez și să accept vulnerabilitatea, nu ca pe o slăbiciune, ci mai degrabă ca pe o cale către puterea interioară și încredere. Am învățat cât de importante sunt disciplina și echilibrul. Cred că maternitatea și cariera se pot împăca foarte bine. Nu este întotdeauna ușor dar aduce împlinire și te provoacă la creativitate. Cheia este echilbrul. Iar KEN Academy există tocmai pentru că sunt mamă. Astăzi, când Andrei are 12 ani, zona profesională, de exemplu, și-a recâștigat din teren. KEN Academy a apărut din dorința de a sprijini fiecare copil să devină conştient că în interiorul său se află o multitudine de posibilităţi care merită să fie descoperite şi dezvoltate. Noutatea adusă de KEN Academy o reprezintă componenta aplicată a programului. Vizitarea unor companii îi ajută pe copii să înţeleagă noţiunile de business și procesele de producție. Construirea propriilor afaceri le oferă cadrul de a intra în contact direct cu piaţa, ajungând astfel să cunoască personal clienţii şi să învețe să lucreze în echipă.  KEN are succes pentru că se bazează pe dorința copiilor de a învăța experiențial, de a face proiecte cu capabilitățile lor, de a interacționa, de a concura cu „oamenii mari“ la creativitate și de a câștiga încredere în forțele proprii.

Antreprenoriatul este o aventură plină de adrenalină, pe care merită să o explorezi cu pasiune, curiozitate și flexibilitate. Provocările sunt permanente și delicioase, precum sarea în bucate. Poți vedea în ele riscul sau oportunitatea. Cea mai recentă și neașteptată – chiar șocantă – provocare a venit odată cu pandemia  COVID-19.  Pentru business-ul nostru a însemnat, într-o primă fază, o frână imensă și o scădere radicală a veniturilor. Pusă în termeni de slogan, această provocare a fost pentru noi: „Reinventează-te sau mori“. După ce am respirat adânc, ne-am îndreptat atenția către inovație, găsirea de soluții alternative și acțiune. Am  securizat o parte din grupele KEN, am creat două module gratuite de educație Do It Yourself și am dezvoltat cinci module educaționale, nou-nouțe, interactive și dedicate mediului online. Reacția în piață a fost extraordinară, iar procesul de înscriere s-a închis după 9 zile, deoarece grupele erau în totalitate formate“.