FacebookTwitterLinkedIn

În luna august, Galeria Senso din București (Calea Victoriei, nr. 12C) va găzdui expoziţia de grup sugestiv intitulată „Clouds & I Clouds”. Colectiva reunește lucrări semnate de 15 artiști vizuali cu practici, idei, viziuni şi preocupări artistice diferite: Alexandru Claudiu Maxim, Augustin Răzvan Radu, Anca Boeriu, Beaver, Buzu, Denis Nanciu, Liliana Basarab, Maria Pop Timaru, Marian Cîmpeanu, Marian Codrea, Radu Carnariu, Raluca Ilaria Demetrescu, Robert Lörincz, Sergiu Chihaia și Teodora Gavrilă.

Vernisajul expoziției de grup „Clouds & I Clouds” va avea loc joi, 4 august 2022, începând cu ora 18:30, la etajul Galeriei Senso. 

(…) norii sunt metafora vieții pe pământ și stocul informațiilor minții fără de care ziua de azi și organizarea ei ar fi foarte greu posibilă. Ei sunt formă, prezență și absență”

„Clouds & I Clouds” este un proiect iniţiat de artista şi curatoarea expoziţiei, Raluca Ilaria Demetrescu, şi face parte din programul de arte vizuale conceput de Ana Ștefania Andronic (BUZU), director artistic, și de Ana Daniela Sultana, curator al Galeriei Senso, spaţiu expoziţional unde au fost găzduite de la începutul acestui an expozițiile-eveniment:

„Retroactiv” (Ion Anghel, 12 ianuarie – 12 februarie), „Tris de pictură” (Arina Bican, Liviu Mihai și Augustin Răzvan Radu, 22 februarie – 22 martie), „Cutia Pandorei” (Paul Hitter, 24 martie – 16 aprilie) și Once, on the far side of yesterday (Paul Barbu, 28 aprilie – 28 mai), expoziția colectivă de pictură abstractă a artiștilor contemporani Sabina Legănaru, Florentina Otari, Augustin Răzvan Radu și Constantin Rusu, „Why a story rather than the field of it” (la etaj, 14 iunie – 30 iunie) şi expoziția capsulă „Notes on a post-consumerist landscape” (la parter, 21 iunie – 13 iulie) care a adus laolaltă lucrări de artă textilă și ceramică semnate de două artiste contemporane foarte apreciate pentru discursul lor plastic, Megan Dominescu și Maria Pop Timaru.

„15 artiști foarte talentaţi au răspuns invitației Galeriei Senso de a sonda cu ochii minții zarea cerului, a sufletului sau a cupei, căutând nori, de orice fel” , spune Raluca Ilaria Demetrescu, artist și curator. „Metaforă a vieții pe pământ, cei care aduc ploaia, dar și stoc de informații, spațiu al imaginarului uman și proiecție a gândurilor și fanteziei, norii au menirea de a aduce în concret prezența altfel abstractă a lui Dumnezeu. Norii galactici există acolo departe, astrofizicienii încă își dau cu părerea de ce. Norii internetului – «iClouds», prezență virtuală, dar reală, susțin informație stocată în eter, circuite care pleacă din niște metacalculatoare și care oferă «meta, méga, hyper, über» informații. Calculatoarele sunt creație umană. Norii sunt creație divină, în funcție de credințe și eresuri. Norii sunt creația lui Dumnezeu pentru a așterne plapuma și a da hrana pământului – apa, sursa vieții. (i)Norii se văd, dar nu sunt, prezență prin absență. Furtună pe cer, furtună în «iCloud», furtună în pahar, furtuna dragostei, furtună sub zborul avionului, rachetei, bombei atomice. Secetă pe pământ, grindină în Olimp, zbor pe zgârie nori, hackeri în «iClouds». Nori și circuite, nori și fulgere, cu capul în nori, cules în urma norilor, baloane printre nori, «Clouds and I Clouds», norii sunt metafora vieții pe pământ și stocul informațiilor minții fără de care ziua de azi și organizarea ei ar fi foarte greu posibilă. Ei sunt formă, prezență și absență.” 

Alexandru Claudiu Maxim este artist vizual, editor video, membru al grupului artistic „Pastila Roz” și manager ”The Art Machine” din care fac parte și artiștii Beaver și Marian Codrea. Toți trei expun acum la Galeria Senso. „Mi-aș dori să trăiesc doar din artă, dar momentan trăiesc din talent” – mărturisea într-un interviu, cel care, prin proiectele sale artistice încearcă să încurajeze „consumul sănătos de artă prin punerea în contact direct a artiștilor cu publicul larg”. 

Absolvent UNArte București, cu o licență și un master în pictură, Augustin Răzvan Radu a mai expus la Galeria Senso („Mirrors 2.0.21” și „Tris de pictură”), dar și în cadrul Bienalei Internaționale de Artă de la Chișinău, la Accademia Albertina din Torino, la Muzeul Astra din Sibiu și la Muzeul de Artă din Constanța, precum și în numeroase galerii din țară și străinătate. 

Anca Boeriu este lector universitar doctor la UNArte, în cadrul secției de Grafică, membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România din 1999 și, din 2016, Președinta Filialei de Grafică București; este membru fondator al Asociației Internaționale „Prietenii Muzeului Național de Artă al României”, membru al Asociației Internaționale MitOst Germania, delegat pentru România al Trienalei de Gravură de la Chamallier (Franța), iar din anul 2014 este inițiatorul și coordonatorul Bienalei Internaţionale de Gravură – Bucharest International Print Biennale (BIPB). Activitatea sa artistică și curatorială este impresionantă, pe lângă proiectele de care se ocupă, având și expoziții în țară și peste hotare. A fost distinsă cu importante premii, dintre care amintim Premiul UAP pentru Curatoriat sau Premiul pentru Grafică.

Artist plastic contemporan, Beaver (Beniamin Harsanyi) a studiat grafica, fiind însă mai preocupat și interesat de pictură. Lucrează în ulei, dar experimentează și cu alte materiale: „tematic și stilistic este foarte divers: fie lucrează cu meticulozitate și realist, fie puternic abstract”.

Buzu este un artist vizual format ca grafician, fiind absolventă a UNArte București, secția Grafică (profesor Mircia Dumitrescu). Membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România încă din 2014, Ana Ștefania Andronic este fondatoarea Galeriei Fără Nume și directorul artistic al Galeriei Senso din București. Abordează tematici diverse, însă în centrul preocupărilor sale artistice se află aproape mereu portretul, indiferent de modalitatea de expresie artistică la care recurge, are lucrări de animație, ilustrație, artă digitală, pictură, grafică și instalație grafică expuse în cadrul unor numeroase expoziții personale și de grup.

Artist liber profesionist, Denis Nanciu este absolvent al Liceului de Arte „Dimitrie Paciurea” din București, specializarea pictură. Elev fiind, a început să lucreze ca voluntar pentru Uniunea Civică a Tinerilor Romi din România; a fost laureat al multor concursuri de pictură și a participat la proiectele și expozițiile Centrului Național pentru Cultura Romilor Romano Kehr. În prezent este student la UNArte București.

Liliana Basarab și-a început cariera în Iași, la începutul anilor 2000; are un Master la Universitatea de Arte „George Enescu”. S-a stabilit în București, iar domeniile artistice abordate sunt performance-ul, sculptura, desenul, ateliere participative și lucrările video. A participat la programul Pavillon/Palais de Tokyo (Paris, Franța) și a expus în țară, dar și la Platform (Vaasa, Finlanda), MPRA (Poznan, Polonia), CEC Artslinks de la Dayton Visual Art Center (Ohio, SUA), Künstlerhaus Schloß Balmoral (Bad Ems, Germania), W 139 (Amsterdam, Olanda) sau la NIFCA (Helsinki, Finlanda).

După prezența sa foarte apreciată, alături de Megan Dominescu la expoziția capsulă „Notes on a post-consumerist landscape”, Maria Pop Timaru „urcă” la etajul galeriei Senso pentru a expune la „Clouds & I Clouds”. Practica sa artistică include lucrări de sculptură, desen, instalație, obiecte ceramice și performance, toate având o legătură cu însăși existența sa de zi cu zi. A studiat Sculptura la Universitatea Națională de Arte din București, unde a obținut și Doctoratul. 

Proaspăt absolvent al UNArte, secția Grafică, Marian Cîmpeanu expune în premieră la Galeriea Senso. Marian Codreaa studiat sculptura, dar se axează pe conexiunile între sculptura tradițională și multimedia. Apelează la tehnologii precum 3D scan și print și simulează realități pe care le transformă în obiecte sculpturale”.

„Arta Fantasticului este singura pasăre care poate depăşi viteza luminii fără aripi” este crezul lui Radu Carnariu, un artist vizual multidisciplinar. Este profesor de artă, cu licență, Master și Doctorat la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, Facultatea de Arte Plastice, Decorative şi Design (secția grafică, specializarea grafică publicitară). A fostfinalist la International Art Competition Art Revolution (Taipei, Taiwan), laureat al Salonul Anual de Artă ARTIS Iași și a obținut, elev fiind, Premiul I la Olimpiada Naţională de Arte Plastice, secția Grafică. Are expoziţii personale în București și în ţară, dar și expoziţii de grup internaţionale și este interesat, cităm „de studiul efectelor sociale, politice și cognitive ale artei critice asupra relației dintre mentalitate, imaginație și comportament”.

Despre Raluca Ilaria Demetrescu, cea care are de data aceasta un dublu rol, artist și curator, Ana Daniela Sultana menționează că „propune o selecție eclectică de tehnici și lucrări în «Clouds & I Clouds», o selecție desigur subiectivă, care pe lângă ineditul asocierii de imagini și reprezentări ne oferă și o perspectivă asupra propriei sale viziuni artistice. Deși practica artistic-curatorială pare a fi un hibrid relativ nou, există deja literatură de specialitate care atestă și teoretizează această juxtapunere profesională, «When Artists Curate: Contemporary Art and the Exhibition as Medium» a lui Alison Green fiind doar un exemplu elocvent în acest sens. Ne bucurăm să deschidem prin acest amplu proiect expozițional, la Galeria Senso, o serie de colaborări și cu alți curatori invitați, relevanți pentru scena de artă contemporană”.

Originar din orașul Sfântu Gheorghe, Robert Lörincz, a absolvit Liceul de Artă „Plugor Sándor” din localitate și Facultatea de Pictură din cadrul Universității de Artă și Design din Cluj Napoca. Îi plăcea de mic să deseneze și a cochetat cu diverse forme de artă vizuală (graffitti, benzi desenate, icoane); transferat la liceul de arte, s-a familiarizat cu istoria artei și abordarea academică a desenului și picturii. „La 14 ani am descoperit pictura în ulei. Până în acel moment nutream o puternică repulsie față de pictură, pentru că nu îmi reușeau lucrările în tempera și acuarele” – mărturisea artistul. A câștigat, în 2013, Concursul Național „Carmen Sylva” pentru Tinere Talente, categoria Pictură, cu 5 lucrări, prezentate la expoziția temporară la Castelul Pelișor din Sinaia. Cinci ani mai târziu, o lucrare de-a sa a ocupat un binemeritat loc în expoziția „Imaginile lui Enescu”, de la Biblioteca Națională a României din București. Lucrarea a fost selectată printre cele mai bune 30 din cele peste 180 înscrise în concursul național, dedicat marelui George Enescu. 

Sergiu Chihaia este Lector Universitar Doctor la UNArte București (Facultatea de Arte Decorative și Design, Departamentul Modă – Design Vestimentar). Originar din Rep. Moldova, este un binecunoscut artist vizual, deopotrivă, sculptor, textilist, designer și scenograf (la UNArte predă cursurile Desfășurarea costumului în spațiuTendințe în modă), cu expoziții în țară și în străinătate. În 2014 a câștigat premiul UAPR pentru Arte Decorative – Textile în cadrul proiectului Arte în București”, editia a V-a. Despre el s-a scris că reface istoria lumii ca o scenă, un spațiu de expunere pentru dramele, fericirile și izbânzile omului”.

Teodora Gavrilă a studiat grafica la UNArte București; îi place să lucreze în diferite tehnici, deși unul dintre lucrurile pe care le iubește dintotdeauna este să deseneze”. Despre artistă, se menționa într-o cronică: În lucrările sale recente, a încercat să se exprime prin culoare și să reprezinte acumulări de stări care vin și pleacă, prin formă, suprafețe și texturi”.

 „Aducem arta mai aproape de tine!” 

Galeria Senso este o inițiativă a antreprenoarei Anca Vlad, susținută de Fundația Fildas Art și de farmaciile Catena, prin programul Catena pentru Artă, în calitate de sponsor.

Situată într-o zonă de interes și vizibilitate urbană, pe care o poate spori prin oferta sa culturală, Galeria Senso organizează periodic expoziții care fac parte dintr-un program complex, sunt atent elaborate și deschise cu generozitate tuturor artiștilor care vor să se manifeste autentic și original! Acestea sunt susţinute de materiale promoționale – cataloage editate în condiții tehnice deosebite, volume cu caracter monografic, flyere, dar și știri, reportaje și filme de artă care se difuzează pe postul de televiziune online cu același nume (www.sensotv.ro). 

Site-ul www.galeriasenso.ro încorporează și platforma unui magazin online, oferind posibilitatea vizionării și achiziționării operelor de artă printr-un singur click.

Expoziția de grup Clouds & I Clouds va rămâne deschisă publicului în perioada:

4 – 31 august 2022

Galeria Senso, etaj (Calea Victoriei, nr. 12C)

Program de vizitare: luni – sâmbătă, între orele 12:00 și 19:00