Cautare




, Contributor

Lifestyle |
|

Mâine, astăzi va fi ieri

Există momente în viaţă când trebuie să credem orbește în noi. În forţa și energia minţii și trupului, în puterea magică a inimii. Fără întrebări, fără răspunsuri. Fără mulţumiri, fără acuzaţii. Fără scuze, fără reproșuri. Fără nimic. Doar credinţa în noi și puterea timpului, pe care singuri ni-l alocăm. Și abia atunci există șansa să realizăm importanţa acestui capital și să întrevedem investiţia reală.
otilia ostrotky_contributors

Sigur că e posibil să ziceţi că e un tratament egoist și exclusivist. Așa, și? Merităm cu prisosinţă. Ne-a fost dăruit cu generozitate, iar noi, exact așa cum obișnuim, nu preţuim chestiunile pentru care nu facem efort, gratuităţile, cum le spunem câteodată și cărora, culmea, tocmai lor, nu le dedicăm… timp, deși, demult, Horatius zicea: „Cine știe dacă zeii de sus vor adăuga la totalul de azi ziua de mâine!”.

Exact ca un copil la joacă, atunci când se apropie seara, întunericul are forme diverse, în funcţie de vârstă sau… viaţă, cerem insistent încă puţin timp. Ca și cum e normal și ni se cuvine. Poate un copil e de înţeles, însă un adult știe și ar trebui să priceapă valoarea celui mai de seamă cadou pe care-l primește odată cu nașterea: timpul. Într-o discuţie cu niște prieteni, s-au iscat mai multe controverse generate de două chestiuni: începutul și finalul. Pentru fiecare în parte, au venit multiple argumente. Ba că începutul este ca primăvara și atunci este firesc să ne placă starea pe care ne-o dă, fiind una de însufleţire, ba că, indiferent ce am face, finalul va avea o turnură greoaie, chiar urâtă pe alocuri, și atunci asocierea cu anotimpul noroios pare evidentă, ba una… ba alta. Mai rar, variantele sunt inversate. Majoritatea însă, axată pe aceste două lucruri, pierde din vedere esenţialul. Povestea, timpul alocat de fiecare dintre noi, dintr-un început până la sfârșit sau nesfârșit…

Am remarcat, valabil pe oricare plan, personal sau profesional, că indiferent cum sunt începurile sau finalurile faptelor, lucrurilor, situaţiilor, relaţiilor, construcţia dintre ele este fascinantă. Iar ea necesită timp. Un proiect, de exemplu, începe voit sau întâmplător și știm sau măcar intuim că el trebuie finalizat. Ce facem de la declanșarea lui, acţiunile, emoţiile și gândurile care însoţesc fiecare pas vor deveni ulterior preţioase amintiri ale acestui „plan de lucru” în care suntem implicaţi. Situaţia este similară și în cazul relaţiilor, de toate tipurile. Oare n-ar fi mai interesant dacă ne-am concentra pe faptele din interiorul naraţiunilor, exact așa cum ne fixăm atenţia pe miezul dulce și aromat din spatele cojii fructului? Oare n-ar fi mai bine dacă ne-am gândi că a investi timp și a investi timp de calitate sunt două lucruri total diferite?

Spunem „dă timpului timp” atunci când vicisitudinile sau rănile e necesar să le depășim sau vindecăm. Și ne ajută teribil acest îndemn, însă el vine după ce pierderea de timp a avut deja loc. Timpul cheltuit aiurea, nu neglijaţi, înseamnă totuși o parte din viaţă. Vorba lui Woody Allen, unul dintre regizorii mei preferaţi, timpul poate fi cel mai bun vindecător însă, cert, e cea mai proastă cosmeticiană. Pierderea de timp este ireparabilă și tocmai ea, culmea, este cea care pricinuiește cea mai puţină îngrijorare.

Pentru armonia din agenda vieţii și eficientizarea timpului e important să pricepem că trebuie să lăsăm anumite lucruri să treacă, să ne desprindem cumva de ele. Arătăm cel puţin straniu trăgând după noi cadavre intrate deja de mult în putrefacţie. Prieteniile au și ele un timp al lor. E necesar să acceptăm că anumiţi oameni au un drum diferit de al nostru. Mai presus de toate, e bine pentru noi să sesizăm, la timp, că anumite fapte chiar nu trebuie să aibă loc. Sclavia are mulţi ani de când a fost abolită, doar obișnuinţele și ritualurile și-au păstrat lanţurile! Prizonieratul voluntar nu este o soluţie, oricât de mare ne-ar fi toleranţa, pe interval lung de timp. E greu, într-adevăr, să ai puterea să sacrifici cine ești și să începi să te transformi în cine ţi-ai dori să fii. Un scriitor celebru spunea, și mi se pare un raţionament înţelept, că oamenii trebuie să nu aibă așteptări, să admită că e posibil ca efortul să nu le fie recunoscut sau afecţiunea împărtășită. Da, uneori câștigăm, alteori pierdem, însă dacă nu încercăm nici nu o să aflăm care ne sunt limitele.

Obișnuim să ne așezăm în matriţe, care nu mereu ne reprezintă sau fac parte din visurile noastre, însă, dacă așa face toată lumea, de ce să schimb tocmai eu planul? Pentru că pot e cel mai simplu răspuns. Pentru că vreau ca investiţia numită timp, al meu, pentru mine, să fie de calitate. Și atunci caut să mă înconjor de oameni care sunt pe aceeași lungime de undă, de lucruri care-mi plac, de activităţi care mă onorează sau relaxează. Ceea ce vă urez și vouă. Sigur că orice alte variante ne pot da târcoale, însă nimeni nu ne obligă să le adoptăm pentru vreme îndelungată, că doar se știe că „doar cămătarii se bucură de trecerea timpului”.

„Salvează-ţi timpul!”, spune un slogan utilizat la o recentă campanie publicitară. Înţelege la timp și ia măsuri, pentru că totuși, cu sau fără voia noastră, timpul se scurge exact ca nisipul din clepsidră. O parte, nu mică, o pierdem efectiv printre degete, din pură neglijenţă. Cea mai mare pagubă vine însă din investiţia noastră de timp în lucruri, oameni sau situaţii care nu ne aduc niciun beneficiu, în care facem ce nu trebuie sau, și mai rău, nu facem nimic. Daţi timp, dar fără să pierdeţi timpul, nu de alta, dar viaţa e prea scurtă ca să risipim din timpul nostru preţios cu planuri, lucruri sau oameni care ne irosesc, cu acordul nostru, visurile!

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii