Topul celor mai COOL branduri din România în 2013
Odată cu descoperirea, în 1931, a calităților terapeutice ale apei termale Vichy (din orașul francez cu același nume), Dr.Haller a decis să valorifice capacitatea curativă a acesteia, inclusiv cea de vindecare a rănilor. Într-o perioadă în care pielea nu era considerată, ca în prezent, o oglindă a sănătății interioare, Haller a mizat pe incorporarea apei termale în produsele cosmetice, ca semnal pentru nevoia de a aplica și în cosmetică aceeași rigoare a cercetării medicale de avangardă. Intuiția sa a creat o nouă categorie de produse, în prezent una dintre cele mai populare și profitabile din lume, și anume dermatocosmeticele.
Povestea brandului aflat pe locul al doilea a luat naștere la începutul secolului XX, când un tânăr chimist pe nume Eugène Schüller fonda o companie care avea să devină, în decurs de o sută de ani, cel mai mare brand de produse cosmetice din lume. Totul a început cu o formulă de vopsea de păr (boteată Auréale), pe care Schüller o vindea saloanelor de înfrumusețare din Paris și din care a derivat prima sa companie, botezată „Societatea franceză de vopseluri inofensive pentru păr“. Principiile de cercetare și dezvoltare care au guvernat această primă inițiativă antreprenorială au fost transmise ulterior și către L’Oréal, aceasta din urmă având în prezent o echipă de peste 2.000 de chimiști care se ocupă de inovațiile celor peste 500 de branduri aflate sub umbrela companiei.
Gerovital, brandul aflat pe locul al treilea, s-a născut dintr-un produs românesc care a făcut istorie în afara graniţelor şi a adus venituri considerabile ţării. Iniţial un medicament cu rol de diminuare a efectelor îmbătrânirii, inventat de dr. Ana Aslan în anii 60, marca Gerovital a devenit un brand de cosmetice. Numele său este legat şi de apariţia unei specialităţi medicale –geriatria. În 2008, Farmec a preluat integral drepturile de utilizare a mărcii Gerovital, iar produsele sunt exportate în peste 40 de ţări.
Aflați mai multe detalii despre ediția specială “Forbes 100 Cool – Brandurile noii generații.”