Pandemia de Covid-19 a schimbat modul în care companiile își gândesc birourile. Mulți angajați lucrează de acasă sau în sistem hibrid și nu se vor mai întoarce la săptămâna de lucru de 5 zile.
Statele Unite se confruntă în prezent cu un val de migrări ale companiilor din orașele mari, aglomerate, către comunități urbane mai mici, unde traiul este mai ieftin. Mulți dintre jucătorii importanți din SUA gândesc deja strategii pe următorii 30 de ani. Pe măsură ce încălzirea globală agravează furtunile, incendiile și valurile de căldură, tot mai multe companii vor căuta orașe care sunt pregătite pentru dezastre naturale și oferă energie verde, spun consultanții agenției Newmark pentru The Wall Street Journal.
Creșterea folosirii bicicletelor electrice, a scuterelor electrice și a mașinilor cu conducere autonomă arată că orașele care doresc să atragă companiile vor avea nevoie de o nouă infrastructură de transport. Locuințele ieftine, viața de noapte și accesul la natură vor deveni, de asemenea, mai importante. Newmark a identificat 10 factori care vor atrage companiile în alegerea birourilor, în următorii ani:
Stațiuni urbane
Angajatorii vor dori să creeze un sentiment al apartenenței în cadrul echipelor, ceea ce înseamnă că vor avea nevoie de spațiu unde angajații să rămână și să socializeze. Este vorba de acces la centre de relaxare urbane, care să aibă piscine, cluburi de noapte, parcuri acvatice, casinouri și alte zone de entertainment, pentru relaxarea de după orele de muncă.
Apartamentele pentru angajați
Creșterea costurilor locuințelor contribuie la creșterea salariilor, ceea ce face procesul angajării mai costisitor. În viitor, orașele vor trebui fie să construiască o mulțime de locuințe la prețuri accesibile, fie să ofere scutiri de taxe și terenuri companiilor pentru a le face singure.
Tuneluri
În orașe în plină expansiune, blocajele în trafic provoacă nenumărate ore pierdute. O soluție ar putea veni fi în subteran. Metrourile și spațiile subterane pentru cumpărături și restaurante fac de multă vreme parte din succesul unor orașe precum New York și Londra. Drumurile subterane nu ar reduce doar timpul de navetă, ci ar putea, de asemenea, elibera spațiu suprateran pentru parcuri și pietoni.
Internet ultrarapid
Accesul la internet ieftin, fiabil și ultrarapid este crucial pentru majoritatea companiilor. Răspândirea muncii la distanță arată că firmele trebuie să se gândească nu doar la conexiunile de internet existente în birourile lor, ci și în apartamentele angajaților, pe străzi și în cafenelele locale.
Viața de noapte
Pe o piață a forței de muncă într-o competiție tot mai strânsă, companiile se străduiesc să-și împiedice angajații să plece și să atragă noi recruți. Sunt orașe în care oamenilor le place să trăiască deoarece au o viață culturală și socială mai interesantă. Orașele care promovează viața de noapte și cultura pot obține un avantaj în fața concurenței.
Energie curată
Pe măsură ce companiile se angajează să reducă emisiile de carbon, accesul la energie verde la prețuri ieftine devine din ce în ce mai important. Marile firme de tehnologie, printre cei mai importanți chiriași de birouri, își doresc surse de electricitate neutre din punctul de vedere al carbonului.
Parcuri naturale
Companiile care doresc să-și mențină angajații fericiți, sănătoși și productivi ar putea căuta din ce în ce mai mult orașe cu acces la verdeață și spații naturale în aer liber. Unele companii caută chiar să includă trasee de drumeții în campusurile lor. Amazon, de exemplu, construiește un ansamblu de birouri în Arlington, Virginia, care va avea două alei exterioare în spirală, cu plante și copaci plantați până în vârful clădirii.
Protecție împotriva dezastrelor
Furtunile, incendiile și valurile de căldură reprezintă o provocare pentru companiile care doresc să-și mențină birourile deschise și angajații în siguranță. În SUA, firmele vor căuta din ce în ce mai mult să funcționeze în orașe cu protecție puternică împotriva dezastrelor naturale. Protejarea rețelei de electricitate este prima sarcină, de vreme ce întreruperile de curent pot paraliza afacerile.
Mașini cu conducere autonomă
Mașinile electrice care se conduc singure vor deveni un mod cheie de transport pentru persoane și mărfuri în viitor. Ele ar putea contribui și la creșterea productivității, permițându-le angajaților să lucreze în timp ce fac naveta. În viitor, orașele ar trebui să creeze rețele de senzori și sisteme care să le poată furniza acestor mașini informații despre semafoare, drumuri închise și ambuteiaje.
Benzi pentru biciclete electrice și trotinete electrice
Pandemia a schimbat felul în care mulți angajați din orașe ajung la muncă. Tot mai mulți trec de la autobuze și metrouri la biciclete și scutere electrice, pentru a ajunge mai rapid și mai ieftin la birou, dacă vorbim de distanțe scurte.