FacebookTwitterLinkedIn

Interviu cu Denis Ileana Popescu, fondatoarea Pick Me Academy, despre educație și inovație

Felicitări pentru evoluția Pick Me Academy! Cum a început această călătorie și ce v-a motivat să dezvoltați această instituție educațională?

Mulțumesc! Pick Me Academy a început din pasiunea mea pentru educație și din dorința de a oferi copiilor o experiență educațională care să îmbine tradiția cu inovația. Motivația a fost să creez un loc în care fiecare copil să se simtă valorizat, iar învățarea să fie un proces captivant, personalizat și adaptat anilor 2024.

Recent, ați sărbătorit 10 ani de Pick Me Academy. Cum priviți această aniversare și cum ați sărbătorit acest moment special?

A fost o aniversare extraordinară pentru noi! Am sărbătorit într-un mod inedit, la Opera Comică pentru Copii, cu un spectacol special regizat de Răzvan Mazilu, „Sunetul Muzicii“. A fost o seară plină de emoție și bucurie, cu părinți, profesori și copii care au fost martorii evoluției noastre de-a lungul anilor. Spectacolul nu a fost doar o celebrare a școlii noastre, ci și o oportunitate pentru copii să experimenteze frumusețea artei și culturii printr-o poveste profund motivațională.

Deschiderea unei școli gimnaziale este o etapă importantă pentru Pick Me Academy. Cum vedeți această extindere și cum se aliniază la viziunea dumneavoastră educațională?

Extinderea la o școală gimnazială este o continuare firească a viziunii noastre. Ne dorim să oferim o educație completă și continuă, păstrând standardele ridicate de la grădiniță până la sfârșitul ciclului gimnazial. Această extindere ne permite să consolidăm valorile noastre și să oferim o experiență educațională fluidă, adaptată copiilor din noua generație.

Ce planuri de viitor aveți pentru Pick Me Academy? Cum vedeți evoluția școlii și impactul acesteia în comunitate?

Planurile noastre de viitor includ extinderea ofertei educaționale, integrarea tehnologiei în procesul de învățare și consolidarea parteneriatelor cu comunitatea. Ne dorim să fim un loc în care copiii nu doar învață, ci se dezvoltă ca indivizi responsabili și creativi. Deja ne uităm cu mare bucurie la copiii ce anul acesta vor intra în ciclul gimnazial, sunt atât de speciali, bine pregătiți, echilibrați și, cel mai important, vin cu mare drag la școală.

Educația este într-o continuă schimbare. Cum vă adaptați la noile tendințe și tehnologii pentru a vă asigura că Pick Me Academy rămâne relevantă și inovatoare?

Adaptabilitatea este cheia. Încurajăm cadrele didactice să îmbrățișeze tehnologiile educaționale, să integreze metode de învățare interactive și să rămână la curent cu cele mai recente cercetări în domeniul pedagogiei, să păstreze viu obiectivul nostru esențial: iubirea autentică pentru copii.

Despre Pick Me Kindergarten, cum se diferențiază aceasta în abordarea educațională și în ce mod pregătește copiii pentru etapele următoare ale învățământului?

Pick Me Kindergarten pune un accent deosebit pe învățarea experiențială și dezvoltarea socio-emoțională a copiilor începând de la un an și jumătate. Prin activități creative, jocuri interactive și un mediu de învățare stimulativ, pregătim copiii nu doar din punct de vedere academic, ci și din perspectiva emoțională și socială, oferindu-le o bază solidă pentru a intra pregătiți în ciclul primar.

La finalul primului ciclu primar, cum evaluați efectele curriculumului unic Pick Me asupra evoluției copiilor?

Integrarea celor două sisteme educaționale ne-a ajutat să avem o abordare mai echilibrată și adaptată la nevoile elevilor, principiile britanice pot aduce în curriculumul tradițional românesc
elemente de inovare și flexibilitate, permițând adaptarea rapidă la schimbările în domeniul educației și societății, iar acest lucru se vede în evoluția academică și personală a copiilor noștri aflați la final de ciclu primar.

Ce mesaj ați transmite părinților care își doresc să își înscrie copiii la Pick Me Academy? Cum i-ați descrie experiența unică pe care o oferiți?

La Pick Me Academy suntem mai mult decât o școală, suntem o comunitate dedicată dezvoltării armonioase a copiilor. Le oferim nu doar o educație de calitate, ci și o experiență emoțională și intelectuală care îi pregătește pentru provocările și bucuriile vieții. Invităm părinții să se alăture acestei călătorii educaționale și să descopere împreună cu noi frumusețea învățării autentice și a dezvoltării personale.

O școală are suflet și este oglinda relațiilor dintre copii, părinți, profesori. Pick Me Academy este o entitate vie, plină de pasiune ce are un scop unic: creșterea armonioasă a copiilor. Sufletul unei școli se regăsește în vocile copiilor care răsună pe coridoare, în râsetele și bucuriile împărtășite în sălile de clasă. Este în acele momente când elevii își depășesc limitele, inspirați de profesori care devin mentori și ghizi în călătoria vieții lor.

www.pickmeacademy.ro