FacebookTwitterLinkedIn

Ziua Națională a României este sărbătorită, în fiecare an, la 1 Decembrie, dată la care în anul 1918 Marea Adunarea Națională de la Alba Iulia a adoptat rezoluția Unirii Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România.

Parada militară organizată la București cu prilejul Zilei Naționale a României se desfășoară luni, începând cu ora 11:00, în Piața Arcului de Triumf.

Peste 2.900 de militari și specialiști din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Administrația Națională a Penitenciarelor, cu 220 de mijloace tehnice, dintre care 60 în expoziție statică, și 45 de aeronave, vor participa la eveniment.

La parada militară vor defila și 240 de militari străini, în cadrul unor detașamente din Franța, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Polonia, Portugalia, Spania, SUA, precum și militari din țările aliate contributoare la structurile NATO de pe teritoriul României, notează Agerpres.

Totodată, vor fi trase 21 de salve de tun pe timpul intonării Imnului Național, în zona de sud-est a Parcului Regele Mihai I, potrivit tradiției militare de Ziua Națională.

Pe întreg teritoriul țării, reprezentanții Armatei României vor participa, la solicitarea și cu sprijinul autorităților locale, la pregătirea, organizarea și desfășurarea de ceremonii militare și religioase.

Militarii aflați în teatrele de operații și în misiuni externe vor participa la ceremonii și activități specifice organizate cu ocazia Zilei Naționale.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.