Care este cartea pe care o recomandați oricărui tânăr la început de carieră? De ce? Ce v-a plăcut cel mai mult?
Ron Kaufman – „Cultura serviciilor de excelență”. Pentru că oferă această perspectivă clară și logică asupra modului în care poți adăuga valoare fiecărui lucru pe care îl faci – să te intrebi mereu ce poți face pentru ca celalalt să primească ce așteaptă și mai mult decât atât, aceasta fiind singura cale prin care lucrurile se întorc către noi mai bune, mai valoroase, pline de substanță și bine făcute.
Care este cea mai recentă carte citită?
„Happy Money”, de Elizabeth Dunn și Michael Norton, că tot vorbeam despre a face lucrurile cu zâmbetul pe buze.
Care este sportul preferat? Cum l-ați descoperit?
Voleiul. Am încercat multe sporturi în copilărie, însa cel mai mult mi-au plăcut cele de echipă (fotbalul, handbalul). Am făcut volei de performanță, câțiva ani, după ce l-am descoperit din curiozitate, la școală, încercând, cum spuneam, mai multe sporturi.
Cum evitați stresul la muncă?
Îmi place ca tot ceea ce fac să fie inițiat și derulat cu plăcere. Eu și echipa mea ne putem lăuda că, în cei 20 de ani de activitate ai Grupului Eurolines pe care îi aniversăm în acest an, am avut parte de multă distracție. Si aceasta ne-a legat ca pe o echipă de succes. Așadar, evit sau minimalizez stresul, căutând să păstrez „a lot of fun”.
Cum reusiti să vă deconectați după perioadele încărcate?
Prin călătorii și/sau noi proiecte, care mă motivează și care mă revigorează.
Prin ce măsuri concrete încurajează firma dumneavoastră echilibrul work-life al angajaților ?
Nu e chiar așa de greu, noi fiind un grup de 20 de firme cu activități preponderent turistice. Colegii cunosc dezideratul meu ca fiecare vacanță să aiba valoare terapeutica și că este necesară, pentru a putea funcționa cum trebuie. Avem, de exemplu, chartere pe care colegii mei le pot accesa din timp, destinații pentru care pot opta în avans și cu anumite beneficii financiare sau non-financiare, dacă la asta vă referiți.
CITEȘTE ȘI
Ce afaceri au înregistrat în 2014 principalele agenții de turism din România
Dragoș Anastasiu: „Fără un plan nu se poate să dezvolți nimic durabil și sustenabil”