, Forbes Staff

Scriu despre publicitate și media de 20 de ani. În 2013, am publicat cartea de interviuri „Primul an de publicitate”.

Media şi entertainment |
|

Topul băncilor cu cele mai mari bugete de publicitate pe televiziune – anul 2016

Volumul total de audiență obținut de reclamele TV pentru bănci a crescut în acest an cu 14,6% față de anul precedent. Consumul de publicitate TV al pieței bancare reprezintă doar 3% din totalul investițiilor de promovare pe televiziunile din România.
banca.jpg

Într-un an dificil pentru piața bancară, perioadă în care bancherii au încercat să lupte împotriva unor decizii populiste luate de politicieni (legea dării în plată, legea conversiei creditelor din franci elveţieni în lei și legea falimentului personal), consumul de publicitate TV pentru serviciile bancare a crescut față de 2015. A fost o strategie bună a băncilor, care au ținut să fie cât mai prezente în mințile românilor prin intermediul campaniilor de promovare TV.

Totuși, consumul de publicitate TV al bancherilor este foarte redus, doar 3%, raportat la volumul total de reclame comandat în acest an.

Cele 14 instituții bancare și două instituții financiare nebancare, monitorizate de „Forbes România”, au comandat, în perioada 1 ianuarie – 18 decembrie 2016, reclame TV care au acumulat în total un volum de 65.617 puncte de audiență pe targetul comercial (GRP’30, urban, 18 – 49 de ani). Bugetul este mai mare cu 14,6% față de cel înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut.

Provident, instituție financiară nebancară  (IFN), este liderul publicității TV pe nișa băncilor, cu un buget de audiență de 14.169 GRP’30 pe targetul comercial (urban, 18 – 49 de ani), în creștere cu 6% față de anul precedent.

VEZI COMPANIILE CU CELE MAI MARI BUGETE DE PUBLICITATE TV ÎN 2016

Un grup de bănci importante au consumat mai multă publicitate TV în perioada analizată din acest an: Banca Comercială Română (11,8%), BRD Group Société Général (37,5%), Raiffeisen Bank (21,4%), Alpha Bank (39,7%), Bancpost (14%), Unicredit Bank (43,4%) și Piraeus Bank (41%).

ING Bank ocupă a doua poziție în topul investitorilor în publicitatea TV, în perioada 1 ianuarie – 18 decembrie 2016, în ciuda faptul că bugetul de audiență este mai mic cu 22,3% față de cel din același interval al anului 2015.

Banca Transilvania a fost „tăcută” în prima parte a anului, timp în care a pregătit operațiunea de rebranding a instituției. După anunțarea rebrandingului din toamnă, Banca Transilvania a derulat campanii de promovare pe televiziune.

Notă: Pe baza punctelor de audiență (Gross Rating Points – GRP’30), clienții publicitari cumpără timpi de reclame la televiziuni. GRP-ul este negociat și cumpărat la un preț (Cost Per Point – CPP) de fiecare client pentru fiecare televiziune în parte. GRP-ul este moneda unică de tranzacționare a spațiului de publicitate TV.

VEZI TELEVIZIUNILE CU CELE MAI MARI VENITURI DIN PUBLICITATE – ANUL 2016 


Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.
*

Comentarii

Nu există comentarii