Cautare




, Contributor

Lifestyle |
|

Nu renunţa la fermecătoarele note personale

Adeptă a paseismului, îmi găsesc inspiraţia în ceea ce putem numi bygone eras. Dacă prezentul mi se pare arid, de multe ori fad, consumat între întâlniri stereotipice și activităţi repetitive, poleit cu un înveliș de uniformizare, ce face să dispară aproape orice urmă de autentic, nu pot să nu apreciez trecutul, incluzând aici de la personas până la old habbits sau delights.
Tatiana 2 - foto Cristina Nichitus Roncea.jpg

Citesc, cu aviditate, cărţi despre vieţile tumultuoase ale spumoșilor luminaries, descoperind, astfel, un stil de viaţă, recunosc, de multe ori dezabuzat, de multe ori sordid, însă, niciodată, fără conţinut.

Dacă astăzi vieţile noastre curg în parametrii pe care îi dictează așa-zisa pleiadă a elitei, dacă micile plăceri nu mai vorbesc despre gusturile proprii, ci se mulează după tendinţele de lifestyle ale influencerilor, dacă locurile pe care le frecventăm devin cele ale tuturor și micile imperfecţiuni, care ne dau nota personală, sunt corijate din aceeași dorinţă de uniformizare, nu putem să nu recunoaștem că, în trecut, oamenii nu se sfiau să fie ei înșiși, să-și cultive pasiunile personale, să-și asume excentricitatea, să facă din unicitatea proprie un titlu de glorie sau chiar, cu obstinaţie, să refuze, în vocabularul propriu, termeni la modă, folosiţi de majoritate.

Nutresc admiraţie pentru oricine refuză alinierea, fie din dragoste și stimă de sine, fie chiar din spirit de frondă.

Îmi plac oamenii care rămân fideli cafelei la ibric și nu simt că un flat white le-ar spori numărul de like-uri pe Instagram, pe cei care poartă ciocate, spre exemplu, chiar și când ele sunt out of fashion, care nu aruncă dermatograful doar pentru că podiumurile au decretat că la modă este glitter-ul, ori pe cei care își fac selecţia de lecturi în concordanţă cu preferinţele, nu cu noutăţile, care sunt, poate, considerate cool.

Într-un cuvânt, îmi plac oamenii autentici, asumaţi, care nu se reneagă doar pentru a fi în pas cu moda.

Dar poate că e mai bine ca impresiile personale să se amestece cu fapte, cu dovezi din partea unor oameni creditaţi de personalitatea lor spumoasă și opera lor creativă.

Pledoaria mea nu are ca scop încremenirea în timp și nici neadaptarea la vremurile actuale, ci îmi doresc să mă bucur mai mult de diversitatea umană, de culoarea personală a fiecăruia, să aud mai des consideraţii lipsite de stereotipii, să pot discuta și altceva decât despre beneficiile apei calde cu lămâie, pe stomacul gol sau nu, căci și aici există controverse, să mă las intrigată de tabieturile celor din jur, să fiu uimită de hobby-uri și să descopăr, în fiecare persoană, acel factor care o face să fie unică, iubită, apreciată și inimitabilă.

A păstra micile plăceri a fost privilegiul dintotdeauna al marilor minţi creatoare, care s-au singularizat, chiar până la a șoca opinia publică și a fi considerate mărci excentrice.

De fapt, John Stuart Mill, un filosof al epocii victoriene, spunea: „Cantitatea de excentricitate într-o societate e proporţională cu cea de geniu, vigoare mentală și curaj moral“.

De-a lungul timpului, am fost surprinsă de unele ritualuri cotidiene, hobby-uri, plăceri personale sau chiar superstiţii, toate însă spre întregirea unei personalităţi și spre deliciul celor care au luat act de aceste amprente.

Citește și Omul potrivit la jobul nepotrivit

Excentrica colecţionară de artă Peggy Guggenheim, cea cu ochelarii ei inconfundabili, a purtat, la inaugurarea propriei galerii de artă, un cercel Tanguy și un altul Calder, pentru a-și arăta imparţialitatea între suprarealism și arta abstractă, ea descoperind, graţie spiritului său vizionar, o pleiadă de artiști de mare valoare: Tanguy, Dali, Picasso, Pollock, Braque etc.

În timp ce contele Etienne de Beaumont, cunoscut ca patron al artelor, agrea baluri extravagante și petreceri opulente, apelând adesea la artiștii de avangardă pentru decorarea grădinilor sau a interiorului unde aveau loc petrecerile strălucitoare, Emily Dickinson își găsea inspiraţia și relaxarea în plăceri simple, așa cum este coptul pâinii. Ea pregătea, dimineaţa, pâinișoare, pe care le punea într-un coș și le împărţea, pe geam, copiilor din cartier. Uneori, acestea erau ambalate în hârtie ce conţinea însemnări ale scriitoarei.

Unii aveau plăceri gurmande, care le stimulau inspiraţia. Honoré de Balzac bea 50 de cafele pe zi și uneori lua un bonus de boabe de cafea, pe care le mânca. Beethoven, după ce își petrecea orice seară la teatru și se culca fix la ora 22.00, dimineaţa bea cafea, pregătită anume din 60 de boabe, pe care le număra. Proust lua un mic dejun alcătuit din opiu și croasanţi. Patricia Highsmith mânca doar bacon și ouă în fiecare dimineaţă.

Alte personas își găseau bucuria în activităţi outdoor. Poate că nu vi l-aţi fi imaginat pe Karl Lagerfeld pasionat de chacha, merengue sau vals, însă, da, Karl mergea, în tinereţe, noapte de noapte, în Macumba sau L’Éléphant Blanc, pentru a dansa. Era o plăcere mult prea mare pentru a renunţa la ea, chiar dacă asta însemna un sacrificiu zilnic, acela de a merge direct din local la Balmain sau Patou, pentru a lucra.

Humbert de Givenchy iubea promenada de seară. El lua la pas Quai Voltaire, intrând în toate anticariatele pe care le vedea. Un alt hobby era reprezentat de decoraţiunile de interior sau de grădină, fapt pentru care Givenchy colecţiona obiecte de artă valoroase, cu care își decora conacul său de la Jonchet, o capodoperă ce îi poartă semnătura ca decorator.

Ayn Rand era o asiduă colecţionară de timbre, pe care le găsea drept un mijloc de autodisciplinare pentru oameni ambiţioși, deoarece considera că acestea posedă elemente esenţiale ale unei cariere, dar transpuse într-o lume strict delimitată.

Alţii luminaries aveau pedanterii și chiar superstiţii. Charles Dickens avea nevoie de liniște absolută și de ordine exagerată. Pe biroul din faţa ferestrei se găseau, întotdeauna, o pană de gâscă, cerneală albastră, un cuţit pentru hârtie și o vază cu flori proaspete. Florile erau port-bonheur și pentru Garcia Marquez, care credea că o vază cu flori galbene poate alunga spiritele rele, dar și pentru Dior, care avea casa plină de lăcrămioare.

Citește și Despre personaje, profituri și planete

George Eliot și George Sand au folosit amândouă numele câte unui iubit ca sursă de inspiraţie pentru al lor nom de plume. De altfel, George Sand a refuzat categoric conformismul, a purtat doar haine bărbătești, a fumat în public, în spirit de frondă pentru rigorile vremii.

Atunci când lucra pentru o colecţie, Dior avea un ritual senzorial, bea, dimineaţa, o cană cu ceai de mentă, în patul său cu baldachin roșu-carmin și făcea o baie în cada de marmură verde.

Frapantă este și reacţia lui Theodor Pallady, generată de un orgoliu exacerbat și tradusă prin refuzul de a primi vreodată să fie premiat. Așa a refuzat el, la Paris, râvnita Legiune de Onoare, spunând: „Nu admit altora ca să-și permită a mă decora“.

Aș încheia acest periplu cu Byron și Baudelaire, două genii pe care le reunește dandysmul asumat atât vestimentar, cât și comportamental, alături de Monet, cel care își transforma plictiseala în artă, conturând pe hârtie portrete ale profesorilor, pe care îi ridiculiza.

Toate aceste picanterii au fost expuse, în speranţa că ne vom simţi mai îndreptăţiţi în a ne păstra autenticitatea, în detrimentul unor tendinţe de aliniere la standardele „modei“, în toate privinţele.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii