Cautare



, Contributor

Co-fondator al agenției FRIENDS\TBWA, om de creație cu 16 ani de experiență în publicitate

Opinii |
|

Generația drag & drop. Un feed-back la „cine ne plătește nouă pensiile”

Nu știu cum am reușit, însă în ultimele trei săptămâni am auzit tot mai des fraza aflată între ghilimele mai sus, în diferite forme și agregări de chiuială, gravitate și\sau intensitatea lamentației.
Sorin Tranca

Mai toți partenerii de conversație fiind oameni de la 35 de ani în sus, sceptici spre vehemenți la adresa „tineretului din ziua de azi”. Mai trebuie spus, niciunul dintre cei speriați de situație nu era lipsit de educație, venituri sau inteligență.

N-aș fi crezut că voi scrie această frază prea curând. Dar în acest articol e vorba de „tineretul din ziua de azi”. Care tineret, după părerea mea, este foarte simpatic și în regulă. Spun asta pentru a clarifica, din capul locului, că nu mă număr printre cei îngrijorați de faptul că junii de azi se tund aiurea, că nu-și iau bacul sau că nu ne vor plăti pensiile șamd șcl etc.

Chiar deloc. Văd în ochii lor inteligență, în filmele lor de pe youtube creativitate, în comportamentul lor civilitate (apropos, știați că 1 din 4 tineri până în 25 de ani din România zilelor noastre a fost sau este implicat în activități de voluntariat?), iar în felul în care îi învață pe bunicii sau părinții lor să folosească Skype sau Facebook, văd chiar… înțelepciune.

Ca o remarcă separată, mă uimește acest fel de a răsturna jocul învățării. În sensul în care suntem contemporani, probabil, cu prima generație de copii care îi învață pe adulți să supraviețuiască în lume (până acum, mii de ani de civilizație umană s-au desfășurat în sens invers).

Sunt tutore de 7 ani la Școala ADC, director de creație de la începutul acestui secol și antreprenor de 12 ani, din momentul în care am fondat FRIENDS \ TBWA. Am în fiecare an dialog cu dumnealui, viitorul țării. Găsesc orice contact cu ei proaspăt și plin de învățăminte, și mereu mă amuză să le fiu prin preajmă. Revenind, din experiența a peste 15 ani de format tineri, formal și informal, cred că pot formula niște ipoteze despre „cum” sunt ei diferiți. Însă mă opresc la o singură trăsătură caracteristică, în care „cei tineri” sunt net diferiți de generația mea, de pildă.

Iar aceasta e… nevoia imediată de feed-back.

Jocurile copilăriei lor sunt diferite de ale noastre (noi ne jucam cu mașinuțe și păpuși, construind singuri intrigi, ei se joacă „Civilisation” sau „Angry birds”, lumi cu reguli clare, intrigi pre-definite, care oferă feed-back instantaneu, pas cu pas).

Noi ne chinuiam luni întregi până să scriem un bilețel de amor pentru colega din banca a doua, ei află imediat dacă un comentariu la selfie-ul ei este „apreciat” sau nu. Noi reflectam zile întregi la un pas important, gândidu-ne dacă e bine așa sau invers, ei pun o întrebare pe twitter și află imediat care e „norma”, care sunt limitele. Noi construiam povești cu introducere, cuprins și încheiere, ei scriu pe blog trei rânduri de sinteză și văd dacă ideea în sine are potențial sau nu.

Mai simplu spus, pe tinerii din ziua de azi nu-i poți amâna, ca pe noi. Nu le convine deloc că le dai un răspuns „zilele astea”. Unii chiar se supără dacă nu primesc răspuns rapid, exact, documentat, atent.

Sunt „conectați” și „engaged”, au sindrom FOMO (Fear Of Missing Out) și puține surprize, atunci când întâlnesc o persoană nouă (cam știu ce fel de om e dupa un „search” scurt și 2-3 click-uri pe linkedin sau youtube (nouă ne lua câteva zile să cunoaștem la acest nivel un om, și oricum după ce îl intâlneam, nu înainte).

Am citit, în ultimii ani, hectare de intervenții, opinii și cercetări sociologice, în majoritatea lor anunțând o nouă etică a muncii, în ceea ce privește noua generație. Tinerii din aceste „portrete” erau mai-degrabă-neserioși, mai-degrabă-nestatornici, mai-degrabă-oportuniști și, de la caz la caz, mai-degrabă-radicali.

CITEȘTE UN INTERVIU CU SORIN TRÂNCĂ!

Eu cred că ei sunt cam la fel de talentați și muncitori ca și noi, cei din celelalte generații, însă mai-degrabă-rapizi (uneori superficiali, din cauza asta), mai-degrabă-sceptici (ce nu se vede nu există) și mai-degrabă-independenți (mulți sunt unicul copil al familiei și, cu părinți obligați, după 1989, să se adapteze la societatea de tranziție, cresc aproape singuri).

Spre deosebire de cele de dinainte, această generație este obișnuită cu lucruri care funcționează. Care, atunci când nu mai funcționează, trebuie aruncate, nu reparate. Ești un angajator rău, își caută în altă parte. Nu încearcă să înțeleagă și, eventual, să corecteze, alături de tine, mediul de lucru. Nu e treaba lor.

Această generație este obișnuită cu lucruri clar spuse. Această generație nu poate crede în ceva bălmăjit, neclar, în intrigi de lungă durată. În filmele lor, eroii principali mor atunci când trebuie să moară, nu la sfârșitul serialului.

Această generație are nevoie de input imediat, într-un proces în care e nevoie de intervenție externă. Motoarele mașinilor lor (electrice, cel mai probabil) au cuplu instantaneu, fac 3 secunde până la 100km\oră.

Individul acestei generații are deja, înainte de a se fi „confirmat” ca individ, impertinența de a ști care îi este valoarea, locul în societate. Și are pretenția de a sări acest pas, inutil, al adulmecării între indivizi, până la stabilirea rolurilor fiecaruia. Ești un șef abuziv, vei afla curând. Poate chiar de pe net.

Această generație este deja obosită de ritmul în care ne mișcăm noi. Vrea rezultate imediate, palpabile, dialog real. Eu dau asta, tu dai asta. „Nerăbdarea” cu care noi ne ascultăm bunicii, lenți și prea politicoși, este aceeași cu a lor, față în față cu precauțiile adultului care îi mentorează sau conduce. De asta nici nu votează, iar când aud de politică schimbă viteza la semicursieră.

Această generație nu va accepta sferturi de adevăr, jumătăți de hartă. Este o generație care poate reține detalii doar în raport cu un ansamblu la care are acces imediat, pe care îl ințelege și la care subscrie.

Această generație aderă la cauze mari și foarte mari, fiindcă modelele ei sunt Steve Jobs, Elon Musk sau Gigi Becali (uneori). Oameni care credeau – sau cred – în ceva. Această generație nu „înghite” multe nuanțe, atunci când trebuie să decidă dacă un lucru e bun sau rău.

Această generație are alergie la bull-shit de orice fel, de la cel comercial la cel tip „să facem totul”. Știe să se informeze singură și caută, tot mai evident, autenticul.

Această generație nu va face rabat de la calitatea vieții și pun pariu că nu va îndura cuminte abuzuri, amânari, zăhărele. Este, între altele, prima generație de români cu adevărat liberi, născuți și crescuți într-o țară liberă, după aproape un secol de lipsă de libertate de expresie (Carol al II-lea, război, comunism, mineriade).

Și, totuși, cine ne va plăti pensia? În principiu nimeni, fiindcă sunt convins că în următorii 20 de ani se va renunța la această idee, a pensiilor, așa cum este ea acum. Activitatea umană s-a modificat substanțial de la introducerea pensiei, în epoca industrială, și până azi. În plus, fondurile de pensii nu mai sunt demult o pușculiță a unei generații pentru cealaltă ci, paradoxal, se îndestulează din speculații financiare (deci din bani virtuali, din bani ai generațiilor viitoare).

Cel mai probabil, noi vom munci până la capăt, plătindu-ne singuri „pensiile”. Iar dacă suntem inteligenți, vom adopta cât mai degrabă un sistem în care tinerii noștri, până la 30 de ani, vor putea opta pentru un ajutor de stat (un fel de pensie la început de viață) pentru a învăța, călători, pentru a reflecta, pentru a-și crește copiii până la vârsta școlii, pentru ca de-abia mai apoi să intre „în câmpul muncii”. Pentru a se putea maturiza, pentru a ajunge la un set de credințe și abilități de integrare socială mai bune.

România secolului XXI va fi o țară a credinței sincere în cei tineri. Sau nu va fi deloc.

VEZI TOPUL CELOR MAI PUTERNICI OAMENI DE MARKETING DIN ROMÂNIA – EDIȚIA 2015!

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii