, Contributor

Nordic Digital Marketing Strategist la IBM

Opinii |
|

Domnului Decan al Facultății de Litere din București

A fost vina mea. Aceeași vină pe care aș fi avut-o dacă nu aș fi ieșit în stradă, tăcând în fața abuzului și lăsându-mă pradă puterii ei coruptibile. Strada e asta, aici e iluzia unui viitor mai bun, aici sunt prietenii și colegii mei. Am renunțat la master și e doar vina mea, dar vreau să cred că fac parte din generația care a încetat să mai renunțe: la facultate, la familie, la țara în care s-a născut.
Laurentiu_ION

Domnule Decan,

Sunt unul dintre studenții care au lucrat în timpul facultății. Lucrez de la 19 ani. Și la fel, sunt unul dintre studenții care au renunțat la masterul de publicitate al departamentului de Comunicare și Relații Publice din cadrul Facultății de Litere din București. Am părăsit sălile de curs dezamăgit de profesorii nepregătiți, rupți de realitate. Nu neapărat de realitatea pe care piața muncii o impune candidaților, ci culmea— de realitatea disciplinei pe care o predau. Dar am lăsat în urmă, mă gândesc acum, și profesori bine pregătiți, dedicați întrutotul atât disciplinei lor, cât și bunei relații profesor-student.

Acum câteva luni, scriind despre experiența masterului, ziceam că nu am putut înțelege de ce lipsea practica de specialitate chiar și atunci când era disciplină obligatorie. Sau de ce un profesor, care predă publicitate, ne-a spus că-și urăște disciplina în timp ce, aproape părintește, lovea catedra cu pumnul.

Sunt probleme pe care niciun cadru didactic nu le dezbate-n spațiul public. Cu atât mai puțin conducerea unei facultăți.

CITEȘTE: SUNTEM GENERAȚIA HASHTAG COLECTIV

Tot atunci, mai scriam că sistemul de învățământ clasic ne vrea supuși și că, în România, educația s-a făcut cu rigla peste palme. Și la propriu, și la figurat. Și îndrăznesc să-mi exprim convingerea că și învățătoarea dumneavoastră trecea cu rigla printre bănci, în timp ce pieptul v-o lua razna sub bătăile precipitate ale inimii. Pentru că mie mi s-a întâmplat și nu am uitat. Mie și atâtor alți tineri de vârsta mea. Aș vrea ca, măcar o dată, conducerea unei facultăți să iasă și să vorbească de tinerii traumatizați de sistemul de învățământ clasic.

 

Frica față de sistem, oricare ar fi el și oricum ar fi frica asta, se instituie încă din primii ani de viață: din grădiniță, trecând prin școala primară, până în liceu. La facultate, ajung tineri traumatizați, reduși la tăcere, confuzi. Iată cauza sau una dintre ele, vorbiți, vă rog, și de ele, nu doar de efecte. Din caruselul numit învățământ, tinerii ies mai amețiți și mai orbi decât au intrat. Un tânăr care nu va lucra în timpul facultății își va găsi cu greu un job sau, și mai rău, nu va ști ce drum să urmeze. Pentru că multe dintre specializările facultăților nu au un fundament practic.

 

Școala m-a învățat să pun cratima unde trebuie, dar nu mi-a arătat, prin educație, care este drumul pe care ar trebui să-l urmez. Am făcut-o de unul singur, după lungi nopți de confuzie în care mi-am încercat toate talentele și deprinderile.

 

Domnule decan, imaginați-vă un tânăr care, ani la rând, a crezut că va face arhitectură, s-a hrănit cu gândul ăsta în naivitatea impusă de un sistem de învățământ fundamental defect. Același tânăr a crezut că va studia și actoria. Acum imaginați-vă că tânărul despre care vă vorbesc a ajuns să studieze la Litere, iar apoi— dorind să atașeze o diplomă experienței profesionale pe care o acumulase în paralel cu facultatea, a ales un master în publicitate la care ulterior a renunțat. A fost vina mea pentru că nu am rămas, la fel cum am ieșit în Piața Victoriei, să lupt pentru ceea ce credeam că e viitorul meu. În parcursul meu și al multor alți tineri, ceva a mers prost și nimeni nu vorbește despre asta. Cu atât mai puțin dumneavoastră, care vorbiți de efecte, legitime de altfel, dar nu și de cauze.

 CITEȘTE: SALUT, SUNT LAURENȚIU ȘI AM 26 DE ANI

Sunt norocos. Am ajuns să fac ce-mi place. Dar am colegi de facultate care acum sunt casieri sau chelneri. Și v-asigur: și eu, și ei am intrat la facultate cu aceleași intenții. Am toată admirația pentru ei și, în general, pentru oamenii care nu renunță. Pentru că în parcursul nostru, al generației din care fac parte, suntem și chelneri, și profesori. Și nu e nimic rușinos aici, dimpotrivă. Dar dumneavoastră vorbiți de necesitatea „continuității formării profesionale” și afirmați că nu este un lucru bun faptul că tinerii au posibilitatea de a merge de la o anumită specializare la alta.

Vă contrazic: dacă școala nu ne-a învățat ce să alegem, măcar să ne ofere șansa de a ne răzgândi și a urma o altă specializare, mai ales că – în cele mai multe dintre cazuri, facultatea nu ne învață nimic practic. E ruptă de realitatea imediată, uneori și de cea aparținând propriei specializări, dar mai ales de cea a pieței muncii. Sunteți decanul unei facultăți care și-a lăsat studenții restanți la o disciplină obligatorie numită Practică de Specialitate pentru că aceeași facultate nu le punea la dispoziție un program de practică. Aș vrea ca, măcar o odată, conducerea unei facultăți să iasă public și să-și recunoască partea sa de vină.

CITEȘTE: EDUCAȚIA ALTERNATIVĂ A „GENERAȚIEI COOL”

Și eu predau. Am întâlnit tineri care, după facultate, seara târziu, vin la cursurile mele să învețe ceva practic. Ceva care să le folosească în viața reală și imediată, la un job asemenea. Despre realitate e vorba, doar despre asta. Și textul meu vorbește tot despre realitate, la fel și protestele din Piața Victoriei. Și mai recunosc: nu-mi plac nici protestele, nici scrisorile deschise. Dar ele sunt semne ale unei realități pe care, sper să nu mă înșel, dumneavoastră o ignorați.

 

Domnule Decan,

Dacă Universitatea nu este o școală superioară de meserii, atunci ce e? Și unde ar trebui să se ducă un tânăr, și așa confuz și deopotrivă traumatizat de un sistem defect și deficitar, să învețe meseria vieții lui?

 

Acest text este un răspuns la interviul domnului Decan al Facultății de Litere din București, Emil Ionescu, publicat de Ziarul Financiar. Opiniile exprimate în acest articol aparțin exclusiv autorului, și nu angajatorului său.

CARTE DE VIZITĂ

Laurențiu Ion este Nordic Digital Marketing Strategist la IBM și predă Digital Marketing la Universitatea Alternativă. A publicat două volume de versuri, „Destulă pace pentru un război” (Humanitas, 2010) și „Nouăzeci și unu” (Tracus Arte, 2014). În 2014, a fondat revista de literatură și fotografie SUBCAPITOL, ce promovează tinerii artiști.

Poate fi contactat pe LinkedIn


Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.
*

Comentarii

Nu există comentarii