Cautare




, Contributor

Lifestyle |
|

Detoxifierea… între mit şi necesitate

Detoxifiere, purificare, regenerare... sunt noţiuni cu care ne familiarizăm uşor atunci când dorim să intrăm într-un costum de baie cu două mărimi mai mici sau când suntem puşi în faţa unui diagnostic ce impune anumite restricţii alimentare.
Alina Stoica_Contibutors

Dar ce înseamnă această detoxifiere, care sunt etapele pe care trebuie să le parcurgem pas cu pas către sănătate, cum se personalizează un astfel de program de detoxifiere?

Sunt întrebări peste care trecem cu uşurinţă, deoarece avem alte priorităţi şi sănătatea este privită cu superficialitate, atât timp cât nu conştientizăm impactul alimentelor asupra organismului, la nivel celular.

La nivel mental, asociem mâncarea cu starea de bine, apelând instinctiv la aceasta pentru regăsirea echilibrului, a liniştii, pentru compensarea emoţiilor negative, a stării pe care nu dorim să ne-o asumăm (obosit/trist/frustrat/nemulţumit/singur/plictisit/stresat). În astfel de situaţii, alimentele ne oferă o siguranţă psiho-emoţională, ne familiarizăm foarte uşor cu „derapajele alimentare“, acceptând nevoia indusă de stimuli comerciali şi media. După astfel de perioade de răsfăţ alimentar se doreşte identificarea unei soluţii rapide, care să şteargă urmele dezechilibrelor alimentare şi se recurge în mod frecvent la detoxifiere, fiind percepută ca o soluţie de moment pentru a ajunge la o anumită greutate, o cură de slăbire, ceea ce este o abordare greşită, dacă dorim să ne raportăm la detoxifiere din punct de vedere medical.

Detoxifierea este o ştiinţă, o artă în sine, soluţia pentru a readuce în echilibru mintea, trupul şi sufletul, modalitatea prin care putem remedia problemele cauzate de consumul de alimente toxice. Astfel de soluţii credeţi că se pot vinde la pacheţel, fără să fie adaptate nevoii dumneavoastră, fără să fie raportate stilului dumneavoastră de viaţă?

Detoxifierea reprezintă modalitatea de a elimina inflamaţia şi toxinele care au determinat degradarea la nivel celular, trebuie percepută că având un rol terapeutic, pentru regăsirea echilibrului, pentru vindecare şi nu pentru tratarea simptomelor.

Recomandarea unui program de detoxifiere se realizează de către un specialist, în baza unei evaluări, în urma căreia se stabileşte structura programului în funcţie de vârstă, obiective, simptomatologie, afecţiuni, perioada de detoxifiere, alimentele care vor fi incluse în această perioadă şi rolul terapeutic al acestora, alergiile şi intoleranţele alimentare.

Deosebit de importantă este perioada de acomodare, de tranziţie de la stilul de viaţă actual, pe care l-a dobândit fiecare dintre noi, către detoxifierea propriu-zisă (PRE DETOX), precum şi perioada ce urmează după finalizarea detoxifierii, ce presupune introducerea treptată a alimentelor noi, testând toleranţa individuală (POST DETOX).

Aceste etape sunt individualizate în funcţie de obiceurile şi comportamentul alimentar al fiecărui pacient şi susţin autocunoaşterea din punct de vedere medical, astfel încât să reuşim să ascultăm semnele transmise de propriul organism, să identificăm soluţiile personale necesare armoniei în care ne dorim să trăim.

Detoxifierea nu este recomandată persoanelor cu afecţiuni ce impun respectarea unui regim alimentar strict, copiilor, vârstnicilor. Intoleranţele şi alergiile alimentare sunt decisive în stabilirea programului de detoxifiere personalizat, ceea ce exclude adaptarea la un pachet standard a persoanelor care au un teren alergic sau toleranţă redusă la anumite alimente.

Citește și Alimentaţia de vacanţă… răsfăţ sau risc pentru sănătate

PRE DETOX  este o etapă preliminară, ce poate varia între trei şi 10 zile, când se recurge la excluderea alimentelor greu de digerat, a alimentelor care menţin un proces inflamator în corp prin nivelul de aciditate creat, a alimentelor şi băuturilor ce conţin zahăr. În această perioadă recomand structurarea unui program de alimentaţie bazat pe fructe, legume, cereale integrale, oleaginoase şi seminţe.

Propuneri pentru mic dejun

-Avocado, lime, busuioc, rodie, seminţe de chia

-Porridge de ovăz cu lapte de migdale, goji, scorţişoară

-Suc de ţelină, apio, castravete, lime, ghimbir

-Fructe proaspete, deshidratate şi seminţe

-Salată de ţelină, morcov, sfeclă roşie, lime, seminţe de susan

-Tartine cu somon/sardine, avocado, lime, ardei gras

-Budincă de chia cu lapte de migdale

Propuneri pentru prânz

-Lup de mare/dorada/somon/ton şi sote de spanac/broccoli/zucchini

-Sote de ciuperci şi salată de ardei copţi/sfeclă roşie

-Legume la wok/cuptor/grill (sparanghel, dovlecel, zucchini, cartof dulce)

-Sote de fasole verde cu muguri de pin, salată de sfeclă roşie

-Dorada la grătar/cuptor/în crustă de sare şi salată de rucola, valeriană, iceberg, spanac, lime, seminţe de dovleac, rodie

-Paste de orez cu roşii, busuioc

Propuneri pentru cină

-Supă-cremă de ţelină, dovlecel, busuioc, seminţe de chia

-Salată de rucola, spanac, avocado, ardei gras, castravete, măsline nesărate, capere, lime, seminţe de dovleac

-Supă-cremă de mazăre cu mentă

-Salată iceberg, portocală, migdale, avocado, lime, muguri de pin

-Supă-cremă de broccoli, dovlecel, ardei gras, seminţe de susan

-Salată cu rucola, mango, rodie, avocado, seminţe de cânepă, lime

-Sote de spanac cu muguri de pin, salată de ardei copţi

 

DETOXIFIEREA propriu-zisă poate fi structurată astfel:

-alimentaţie raw, care să includă fructe, legume, fructe deshidratate, oleaginoase (nuci, caju, migdale, fistic, alune de pădure), seminţe (in, chia, susan, cânepă, dovleac, muguri de pin)

-sucuri şi smoothie-uri

În această perioadă de detoxifiere se poate structura meniul zilnic bazat pe alimentaţie lichidă (suc, smoothie, supă-cremă) sau se pot introduce salatele de fructe şi legume, cu rol de purificare, în funcţie de recomandarea specialistului. Perioada la care ne raportăm se stabileşte la nivel individual, dar se poate discuta de o perioadă recomandată de 3-21 zile.

Propuneri de sucuri, smoothie-uri:

-ţelină, apio, pătrunjel verde, castravete, lime, ghimbir;

-grapefruit, lime, ghimbir;

-sfeclă roşie, morcov, lime;

-rodie, ananas, lime;

-avocado, pătrunjel verde, ţelină, zucchini, lime;

-ţelină, dovlecel, apio, andive, pătrunjel verde, lime, ghimbir;

-morcov, ţelină, apio, sfeclă roşie, păstârnac, varză kale.

Propuneri de salate:

-rucola, spanac, valeriană, avocado, rodie, muguri de pin, lime;

-ţelină, apio, sfeclă roşie, morcov, lime, seminţe de chia;

-andive, avocado, muguri de pin, rodie, busuioc, lime;

-spanac, rucola, iceberg, fulgi de quinoa, morcov, avocado, lime;

-ardei copt, muguri de pin, avocado, mărar;

-iceberg, ardei gras, castravete, zucchini crud, măsline nesărate, capere, lime, seminţe de dovleac;

-rucola, spanac, valeriană, salată verde, iceberg, apio, andive, avocado, rodie, nuci, stafide, goji, lime.

Citește și Silueta, expresia echilibrului interior

POST DETOX este perioada în care se testează toleranţa individuală pentru fiecare categorie de alimente, practice, ne expunem la o diversificare pas cu pas şi observăm care sunt simptomele ce apar că urmare a introducerii noilor categorii de alimente. Legumele, fructele, cerealele, produsele lactate, peştele, ouăle, carnea se introduc în meniul zilnic, dar cu respectarea unei perioade de minimum trei zile între fiecare categorie de alimente ce va fi introdusă. În cazul în care apar stări de balonare, constipaţie, diaree, reflux, arsuri la stomac, erupţii cutanate, dureri de cap, stări de oboseală la introducerea alimentelor noi, se stabilesc paşii individuali împreună cu specialistul ce coordonează acest program.

Importantă este reeducarea gustului, apetitului pentru anumite categorii de alimente naturale, sănătoase, prin prisma beneficiilor aduse organismului.

Aportul de lichide este deosebit de important în orice etapă a vieţii, dar mai ales în timpul detoxifierii, fiind reprezentat de apă, ceai din plante, suc de legume, suc de fructe, acestea din urmă fiind introduse în funcţie de recomandările specialistului, şi nu „la cerere/poftă“.

Aceste propuneri pot reprezenta un punct de plecare în structurarea meniului zilnic, astfel încât să conştientizăm importanţa varietăţii, a rolului pe care îl are fiecare aliment, al detoxifierii medicale, cu rol de vindecare – şi nu că o modă.

Schimbarea bate la uşa ta! Ai curajul să fii sănătos!

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii