Cautare




, Contributor

Opinii |
|

Altex pune în încurcătură felul în care CNA interzice spoturile publicitare

Altex a obținut în instanță anularea unei decizii CNA de intrare în legalitate a unui spot TV de publicitate, fapt care creează un precedent în activitatea consiliului, dacă procesul în justiție se va finaliza cu păstrarea anulării, după perioada legală de contestare.
cna-dc.jpg

Precedentul se referă la faptul că CNA interzice spoturile somând doar televiziunile să intre în legalitate, nu și beneficiarul reclamei (compania care își face reclamă), în vreme ce instanța a considerat că decizia CNA de interzicere afectează de fapt beneficiarul publicității – în acest caz Altex, și a dispus anularea deciziei CNA.

Dacă soluția irevocabilă în instanță va rămâne neschimbată, înseamnă că interzicerea spoturilor de către CNA va putea fi contestată de companiile comerciale care își fac reclamă doar prin invocarea unui viciu formal – necomunicarea sancțiunii către beneficiarul reclamei.

CNA se va afla ca urmare într-un impas, deoarece potrivit legii audiovizualului poate sancționa doar radiodifuzorii (companiile care dețin licențe audiovizuale sau operatorii de cablu care dețin avize de retransmisie).

Încercând să demonstreze că afirmațiile din reclame se susțin cu date statistice, ulterior deciziei CNA de oprire a difuzării campaniilor de publicitate din iunie 2016, Altex a dezvoltat un software care monitorizează zilnic prețurile comercianților online.

Folosind acest soft, compania chiar oferă un preț mai mic sau egal decât al competitorilor, a explicat Ramona Huducean, consilier juridic Altex. Ea a spus că „cel mai mic preț” oferit consumatorilor chiar este cel mai mic, exact acest fapt fiind contestat de CNA pentru a motiva oprirea unor spoturi publicitare la Altex, anul trecut.

De asemenea, Media Galaxy a comandat două studii, la agențiile Nielsen și Mercury 360, realizate la raft în magazinele concurente. „A reieșit că avem cea mai variată gamă de produse”, a mai spus în fața CNA la 10 ianuarie Ramona Huducean. O parte dinmMembrii CNA au admis că dacă studiile sunt menționate în spoturile publicitare acestea pot fi difuzate fără încălcarea legii.

Cele două magazine online și magazinele tradiționale Altex și Media Galaxy sunt deținute de retailerul de IT și electrocasnice Altex Romania SRL, o companie care a avut în 2015 o cifră de afaceri de 1,9 miliarde de lei.

Potrivit Forbes.ro, Altex și-a crescut consumul de publicitate TV în anul 2016 cu 48% față de anul anterior.

MIHAI PAVELESCU este editor MEDIA EXPRES

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii