FacebookTwitterLinkedIn

Dragoş Pop este unul dintre cei doi fondatori şi acţionari principali ai companiei româneşti de distribuţie de medicamente ADM Farm, alături de Alin Iosep. Firma a luat naștere în 1998, ca distribuitor al unui producător străin și al unui singur brand de produse. Pop spune că, atunci când a pus bazele acestei afaceri, nu se gândea că businessul va ajunge la o asemenea amploare. „Primul milion de euro l-am făcut în 1999, iar apoi în fiecare an am crescut cu peste 50%. Au fost ani în care am crescut si cu 100%“, spune el. Ţinta companiei pentru acest an, anunţată încă din 2006, a fost intrarea în rândul primilor cinci jucători din piaţă şi atingerea unei cote de piaţă de 10%.