Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

IT |
|

Zitec încheie un parteneriat cu VTEX și devine primul furnizor agreat din România al platformei de soluții e-commerce în cloud

Zitec, dezvoltatorul român specializat în servicii și produse tehnologice este, începând cu luna septembrie, partener oficial VTEX, potrivit unui anunț al companiei.
Alexandru Lapusan_Zitec

Zitec, unul din cei mai importanți jucători de pe piața de IT & Digital Marketing din România, specializat în dezvoltarea de soluții și servicii de transformare digitală, este, începând cu luna septembrie, partener oficial VTEX, furnizor global al platformei unificate de comerț pentru companii mari și una dintre cele mai importante platforme e-commerce din lume, potrivit IDC MarketScape și Gartner.

Cu sediul central în Marea Britanie, platforma VTEX este la baza a peste 3.000 de magazine online, din peste 25 de țări, și este utilizată de branduri de top, precum McDonald’s, Walmart, Sony, Stanley Black&Decker, Motorola, Samsonite. VTEX este prezentă în România începând de anul trecut, deschiderea biroului local accelerând extinderea companiei în Europa Centrală și de Est.

Prin acest parteneriat, Zitec devine prima companie din România care va implementa platforma VTEX la clienții din piața locală.

„Avem o experiență vastă în proiecte e-commerce, cu expertiză pe mai multe industrii, pe diferite modele de business, pe tehnologii și platforme variate, ceea ce ne permite să alegem cea mai bună soluție în funcție de nevoile clientului. Ne propunem ca prin noul parteneriat cu VTEX să oferim clienților de e-commerce o nouă soluție pentru a-i ajuta să devină mai competitivi, care să-i ajute în creșterea ratei de conversie și reducerea cheltuielilor operaționale” a declarat Alexandru Lăpușan, CEO și Co-Fondator Zitec.

„Companie globală, VTEX oferă o soluție flexibilă, complet adaptabilă și sigură pentru companii mari și branduri de top, precum McDonald’s, Walmart, Sony, Motorola, Samsonite și multe altele, în peste 25 de țări. Odată cu noul parteneriat cu Zitec, punem laolaltă expertiza și cunoștințele noastre și ale celui mai bun jucător din industria de profil din România, pentru a livra rezultate și mai bune mai multor clienți din piața locală”, spune Rafael Campos, Sales VP pentru Europa la VTEX.

Cu o experiență de peste 15 ani în dezvoltare de soluții de business, Zitec oferă în prezent servicii de e-commerce pentru clienți importanți din România, precum și din alte țări din Europa. În portofoliul recent al companiei se regăsesc branduri precum Flanco, Altex, eMAG România și Bulgaria, Urban Monkey, Tech Con, Zonia sau LoveKnitting din UK.

Specialiștii Zitec pe zona de e-commerce au expertiză pe mai multe platforme cunoscute în industrie, între care Magento, Shopify, WooCommerce sau PrestaShop.

Pe lângă parteneriatul cu VTEX, Zitec este și una dintre puţinele companii româneşti certificată Microsoft ISV Gold, Microsoft Cloud Gold, Amazon AWS Technology Partner, Partener Google și Google Cloud, precum și singura companie românească Partener Magento Business.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii