FacebookTwitterLinkedIn

A apărut astfel ideea unui proiect în cadrul căruia, anual, artiști contemporani vor fi invitați să creeze lucrări ce vor da direcția vizuală a ambalajelor Zexe Braserie. Delicatețea, emoția și grija pentru detalii a cofetăriei contemporane propuse de Ana Consulea și spiritul Braseriei Zexe s-au lăsat surprinse anul acesta de către artistul Maria Dermengiu, care semnează lucrarea ce stă în centrul primei serii de ambalaje.

Maria Dermengiu este un cunoscut artist român, cu interes în zona artei aplicate. Absolventă a Școlii de Artă din București, Maria și-a expus lucrările la importante instituții muzeale și galerii atat din strainatate, dar și naționale, printre care Muzeul Țăranului Român, Galateca, Artmark sau în cadrul Art Safari București (edițiile 2016 și 2017).

Valorile cofetăriei de la Zexe Braserie  se întrepătrund cu meseria de artist a Mariei Dermengiu, filonul principal de legătură fiind, în primul rând, creația. Explorând similitudini ale celor două meserii – cea de cofetar și cea de artist -, dragostea pentru frumos, pentru calitate și lucrul cu mâinile, dar și dorința de a transmite emoție sunt primele ingrediente care leagă această colaborare. 

Lucrarea creată de artistul Maria Dermengiu este o ilustrație pe pânză menită să valorifice suportul ales pentru ambalarea produselor de cofetarie, dar și meniurile, etichetele și întreaga identitate vizuală a brandului. Pictura are în centru motivul floral, un laitmotiv al practicii artistice a Mariei Dermengiu, și evocă subtil delicatețea creațiilor din vitrina Braseriei. Noile ambalaje, care vor fi introduse din această toamnă, au fost realizate după tiparul produselor Zexe Braserie, cu respectarea particularităților și rigorilor de depozitare a produselor de cofetărie.  

„Calitatea ingredientelor și a produselor a fost dezideratul nostru, încă din prima zi în care am deschis Zexe Braserie. Acum ne-am dorit foarte mult să transmitem unitar aceste valori – calitate, emoție, caracter unic al creațiilor – și la nivel vizual, prin ambalaje. Pe lângă o vitrină cu prăjituri unice, create artizanal, Zexe Braserie înseamnă și un loc cu inspirație. Oaspeții care ne trec pragul constant sunt atrași de poveștile noastre și de oamenii din echipă și se întorc la noi pentru sufletul locului, odată ce descoperă că totul e mai mult decât pare la prima vedere. Exact ca un tablou ce se dezvăluie pe parcurs. Pornind de la aceste gânduri a luat naștere colaborarea cu artistul Maria Dermengiu, care s-a lăsat inspirată de povestea noastră și a surprins sufletul locului într-o pictură. În plus, cele două meserii au în comun un lucru foarte puternic: emoția. Artistul și cofetarul nu există în afara emoțiilor, iar cofetarii din laboratorul nostru au spirit de artist”, spune Ana Consulea, cofetar și fondator Zexe Braserie.

„Filonul principal de legătură între meseria de artist și cea de cofetar este creația. Dragostea pentru frumos și lucrul cu mâinile. Calitatea. Din mâinile artistului și ale cofetarului pot ieși creații minunate. Lucrarea vizuală pe care am realizat-o pentru Zexe Braserie este dedicată produselor de cofetarie ale Anei Consulea. De la paleta de culori folosită, până la formele florilor, toate sunt o reflexie a creației Anei Consulea și echipe. Mă bucur că am avut această colaborare bazată pe valori comune și respect pentru munca celuilalt”, spune Maria Dermengiu, artist vizual.