
Când o zână le spune copiilor povești cu vrăjitoarea Carie și balaurul Tartru, e imposibil să nu îi cucerească, chiar dacă îi așază pe scaunul stomatologic. Pentru că, nu-i așa, nu ai cum să nu iubești zânele și poveștile lor.
Cu gândul la copiii cu probleme, Alina Țiplea a înfiinţat în urmă cu 5 ani Asociaţia Merci Charity Boutique şi a început să-i ducă pe copiii din Spitalul de Oncologie din București la stomatolog, după ce a convins câţiva medici să-i trateze gratuit. Pentru că transportarea micuților bolnavi era dificil de realizat, s-a conturat ideea unui cabinet stomatologic mobil. Așa a apărut vanul care funcționează ca un cabinet dentar real și care ajunge acum în cele mai îndepărtate sate din România pentru a trata dinții copiilor.
Zâna Merciluţă este primul cabinet stomatologic mobil care oferă servicii gratuite în România. În alte țări, acest tip de „medicină pe roți“ este des întâlnit și răspunde nevoilor multor oameni, fiind gestionat, de cele mai multe ori, de asociații și organizații neguvernamentale. La noi, Zâna este pionierul. Dar spune că nu se oprește aici, pentru că, „odată trasate normele și procedurile, modelul va fi ușor de preluat indiferent de specialitatea medicală. Îmi doresc să încurajăm să existe cât mai multe cabinete mobile de acest fel pentru că și adulții au nevoie mare de astfel de servicii. În alte țări, medicina mobilă are peste 30 de ani de experiență“.
Anual, Zâna Merciluță ajunge la sute de copii din comunităţi rurale defavorizate aflate în întreaga ţară şi la cei cu afecţiuni oncologice. Ei beneficiază de servicii de profilaxie dentară şi tratament de specialitate, oferite gratuit de o echipă de medici stomatologi voluntari. „Când vrei să faci o faptă bună, asculți nevoia oamenilor. Noi am simțit că în acele zone este mare nevoie de servicii stomatologice. Sunt copii care nu au ajuns niciodată la un dentist“, povestește Alina.
Orice medic ce-și dorește să ajute se poate implica vountar în proiect
Vizitele sunt și obositoare, și energizante. „E un amestec de sentimente. De multe ori drumul e greu, eu conduc vanul și trebuie să fiu tot timpul alături de echipa mea, dar când ajungem în curtea școlii – pentru că de cele mai multe ori acolo este locul în care parcăm mașina și o conectăm la curent – mulțimea de copii care ne așteaptă ne dă energie. Copiii sunt minunați, zâmbetele lor și mulțumirile sincere ne conving de faptul că e minunat ceea ce facem!“, spune Alina. În satele în care ajung Zâna și echipa ei, copiii abia dacă au periuțe de dinți. Pedodonții voluntari le oferă consultații, periaje profesionale, sigilări dentare și multe sfaturi despre igiena dentară. Copiii primesc pastă și periuță de dinți, cartea Dințică în regatul Zânei Merciluță – tot un proiect al asociației Merci – și multe alte cadouri oferite de sponsori și parteneri ai Zânei. Alături de ei poate veni orice medic ce-și dorește să ajute și să se implice voluntar în proiect.
Anul viitor, al doilea van va ajunge în echipa Zânei Merciluță. Este o mașină donată, 4X4, mult mai mare decât cea pe care o au acum și care va fi de mare folos în zonele unde se ajunge greu. „Probleme sunt și nu le putem rezolva pe toate. Mi-aș dori mult să putem avea mai multe cabinete medicale și să fie un cabinet arondat pe o anumită zonă. Ca să ne putem întoarce și să rezolvăm problemele ori de câte ori este nevoie“.