Cautare




, Contributor

Educaţie |
|

Work&life balance: Cum a ajuns Petre Șandru, șeful operațiunilor Coca-Cola în România, un pasionat de schi

Petre Șandru, Market Operations Director Coca-Cola România și Moldova, povestește cum a ajuns să pună pentru prima dată schiurile în picioare și explică de ce i se pare fascinantă biografia lui Andre Agassi. Iar dacă fiecare trece prin perioade în care volumul de muncă este foarte mare, Petre Șandru reușește să se deconecteze în sânul familiei.
Petre Sandru Coca Cola Ambasador 62

Care este cartea pe care o recomandați oricărui tânăr la început de cariera? De ce? Ce v-a plăcut cel mai mult?

Creativi, independenți și curajoși, tinerii din noua generație au multă energie și dorința de a învăța.

Celor aflați la început de drum în carieră le recomand cartea lui Stephen Covey, „7 habits of highly effective people”. Această carte prezintă, într-o manieră simplă și eficientă, modalități de rezolvare a diferitelor situații, fie ele parte din viața personală sau din cea profesională. Alternând o atitudine serioasă cu una plină de anecdote, Covey prezintă un set de principii de viață bazate pe integritate, onestitate și demnitate. O dată însușite, aceste principii devin parte din noi, pe parcursul dezvoltării noastre profesionale, și ne ghidează în a lua deciziile cele mai potrivite și în a materializa oportunitățile ce se ivesc.

 

Care este cea mai recentă carte citită?

Acum citesc carte autobiografică a lui Andre Agassi. Este fascinant să descoperi un mare sportiv, care, cu un umor uneori negru, își dezvăluie viața și sufletul în fața cititorilor. Am admirat întotdeauna oamenii dedicați, care au conștiința lucrului bine făcut. „Esența unei bune discipline este respectul” spune Andre Aggasi într-unul dintre pasajele cărții. Și am convingerea că așa este – dincolo de pasiune, trebuie să respecți profesia pe care o ai pentru a te perfecționa continuu.

 

Care este sportul preferat? Cum l-ați descoperit?

De departe, schiul. L-am descoperit la vârsta de 9 ani, având ocazia să încalț bocancii de piele cu șireturi (și cu vreo 4 numere mai mari decât piciorul meu) ai unui pasionat de schi de la acea vreme. Cu niște schiuri de lemn, am alunecat ușor pe o pantă aproape inexistentă, dar acea experiență mi-a fost suficientă pentru a mă îndrăgosti definitiv de acest sport. Astăzi, schiez cu mare plăcere împreună cu fiul meu care, ajuns la aceeași vârstă, are deja câțiva ani de “experiență”.

Cum evitați stresul la muncă?

Chiar dacă fiecare dintre noi are, în viața de zi cu zi, și o misiune personală, motivația o găsim în lucrurile care ne înconjoară sau în oamenii din jurul nostru. Atunci când simți că ești parte dintr-o echipă și lucrezi, alături de ceilalți, către un scop comun, stresul apare destul de rar.

Modul de lucru, atmosfera din birou și atitudinea fiecăruia dintre noi sunt aspectele care oferă acel sentiment de siguranță și încredere, atât în forțele proprii, cât și în reușita grupului. Facem glume, uneori chiar haz de necaz, pentru a destinde atmosfera și pentru a evita să fim acaparați de grijile de moment. Știm cu toții că, la finalul zilei, suntem o echipă și ne putem baza unii pe ceilalți pentru a finaliza, la cel mai înalt nivel, orice proiect.

 

Cum reușiți să vă deconectați după perioade încărcate?

Cel mai plăcut moment, după o zi încărcată la birou, este acela în care ajung acasă și sunt întâmpinat de fiul și de soția mea. Timpul petrecut alături de ei este valoros pentru mine, mă încarcă cu gânduri pozitive și îmi dă energie pentru o nouă zi.

 

Prin ce măsuri concrete încurajează firma dumneavoastră un echilibrul work-life al angajaților?

Coca-Cola este compania în care proiectele se construiesc prin pasiune. Astfel, fiecare angajat beneficiază de condiții de lucru de calitate și se bucură de multiple beneficii, precum traininguri de dezvoltare profesională, un program de lucru flexibil și oportunitatea de a se implica în activități care îi fac plăcere.

Fiecare membru al echipei Coca-Cola își poate organiza singur orele de lucru dintr-o săptămână, optând pentru intervalul în care preferă să își desfășoare activitatea, în funcție de nevoile sale.

Mai mult, fiecare dintre noi poate alege o zi pe săptămână în care să lucreze de acasă iar, în situații speciale, această perioadă poate fi extinsă. În perioada de vară, vinerea este zi scurtă, pentru a ne putea bucura cât mai mult de acest sezon, alături de prieteni și familie.

CITEȘTE ȘI

Ce afaceri au înregistrat în 2014 principalele agenții de turism din România

Eurolines, compania condusă de Dragoș Anastasiu, estimează o cifră de afaceri de 100 mil. Euro în 2015

Dragoș Anastasiu: „Fără un plan nu se poate să dezvolți nimic durabil și sustenabil”

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii