Foto: Marcel Wanders pentru Roche Bobois, 2018
Hotelul Mondrian din Doha e o capodoperă, nu știu cum să-i spun altfel. Scara din lobby e spectaculoasă, la fel și copacii – sunt o replică artistică a baobabilor, nu?
Da, noi le zicem Trees of Life.
Din ce sunt făcuți?
E o combinație complexă de materiale. Folosim o anumită combinație pentru structură, alta pentru zona de suprafață. E o sculptură, în final. În tot ceea ce fac, caut să nu rămân în zona convențională a designului de interior. Încercăm să livrăm experiențe, să creăm destinații – vezi o fotografie a acelui loc și vrei să mergi acolo. Și când deschizi ușa, descoperi o altă lume, un spațiu nou, o energie nouă, o interpretare neașteptată a funcționalității. Încercăm să nu mergem pe poteci bătătorite, să nu respectăm cutumele, să venim cu alte idei. Cum e scara din holul de la Mondrian sau copacii.
Cât de dificil este să găsești oamenii care să-ți transpună ideile în practică, să lucreze la exigențele de calitate pe care le solicită decorarea unui hotel de lux?
Nu e ușor. De fapt, nu a fost ușor și folosesc timpul trecut fiindcă facem aceste lucruri și altele asemănătoare de ceva vreme. Noi dăm producătorului niște indicații foarte precise și foarte detaliate; mai greu a fost să găsim pe cineva să facă aceste sculpturi într-o manieră fezabilă economic. Evident, nu sunt ușor de făcut.
Spre deosebire de un sculptor sau de un pictor, între tine și creația ta există un intermediar: tu desenezi obiectul, altcineva îl realizează. Cum te împaci cu ideea asta? Ești greu de mulțumit?
Schițele noastre și detaliile sunt de obicei suficient de precise și de clare. Dăm furnizorilor noștri indicații inclusiv în privința materialelor pe care să le utilizeze. Și avem norocul ca ei să fie experți în privința tehnologiei și să știe ce au de făcut. Sigur, se mai întâmplă și greșeli și uneori e în regulă, alteori obiectul trebuie refăcut; încercăm să nu fim cei mai dificili oameni de pe lumea asta. Avem niște standarde foarte înalte, dar nu suntem absurzi. Încercăm să fim practici fiindcă, în final, e vorba despre afaceri, despre oameni care vor să facă bani. Un hotel, că de aici a pornit discuția noastră, are facturi de plătit, la fel și eu. Avem un buget și știm cum să-l manageriem, să rămânem în limitele sale. Cum ziceam, încercăm să fim practici și, totodată, să livrăm rezultate fantastice. Mulți vor fi probabil surprinși să afle că lucrările noastre se încadrează într-un buget normal pentru decorarea unui hotel. Însă ce facem noi cu acel buget e vizibil, palpabil, și aduce un plus experienței pe care hotelul respectiv o livrează oaspeților săi.
Care a fost primul proiect pe care îl consideri important?
Dă-mi voie să-ți povestesc despre felul în care am gândit primul meu proiect, pe care l-am făcut în Olanda, țara mea natală. Împreună cu un prieten, trebuia să decorez un hotel micuț. Până atunci făcusem amenajări interioare, dar nu hoteluri. Ne-am investit propriii bani pentru că ne-am dorit foarte mult să facem ceva nemaivăzut. A fost un proiect foarte mic, dar am avut acolo multe produse extraordinare. Totul era unic, fantastic sau interpretat într-o manieră ieșită din comun. Și cumva proiectul acesta a făcut înconjurul lumii, astfel că următorul proiect a fost Hotelul Mondrian din Miami. Primul meu proiect a fost finalizat în 2003 sau 2004. Sunt 15 ani de atunci și astăzi suntem cunoscuți în lumea întreagă în domeniul designului interior. Nu suntem doar cunoscuți, suntem recognoscibili deși am făcut doar șapte hoteluri.
The seven wonders of Marcel Wanders…Care ai spune că este trademarkul artei tale, ce anume te identifică, ce te face unic?
Noi încercăm să facem destinații. Dacă ai nevoie de tapet, de o masă și niște scaune, un designer de interior îți poate face aceste lucruri. Noi nu facem asta, noi implicăm oamenii aici, noi îți livrăm clienți, îți oferim vizitatori. Îi facem pe oameni să-și dorească să vină să stea în hotelul tău. Turiștii vizitează hotelurile amenajate de noi și pleacă de acolo cu o amintire de neuitat. Munca noastră îi determină pe oameni să-și dorească o experiență în ambientul creat de noi. Și încercăm să facem asta printr-un design care să fie durabil, sustenabil, poetic, teatral și romantic. În același timp, căutăm să păstrăm specificul locului, să știi că te afli în Miami, Doha sau Amsterdam.
Ești om de afaceri și artist. Observ o latură ludică destul de pregnantă în ceea ce faci. Îți place să adaugi ceva care să spună că, deși muncim serios, ne și distrăm.
Designul este un spațiu al inovației. Și inovația înseamnă surpriză. Te aștepți ca lucrurile să fie într-un anumit fel, dar ele sunt diferite. Când spui o glumă, de exemplu, ce anume te face să râzi la acea glumă? Finalul neașteptat, faptul că povestea curge într-o anumită direcție și apoi ia o turnură surprinzătoare. La fel e și cu ceea ce facem noi. Te ducem într-o călătorie în care toate lucrurile sunt așa cum trebuie, fiecare obiect e la locul lui – și apoi adăugăm ceva care te surprinde. Scaunele pe care le facem noi, de exemplu, sunt obiecte cât se poate de normale și de utile, dar au și ceva surprinzător. Intri în holul hotelului Mondrian din Doha, e un spațiu cât se poate de plăcut și apoi tresari: aceia sunt copaci? Scara – e o scară normală, are utilitatea ei, dar forma ei te surprinde. Există acel aspect ludic în munca noastră, dar nu e niciodată o glumă.
M-aș întoarce la ce spuneai adineaori, că păstrezi specificul locului. Mie mi se pare că semnătura ta e foarte pregnantă în orice spațiu pe care îl amenajezi. Indiferent că e Doha, Miami sau Amsterdam, ești, de fapt, în lumea lui Marcel Wanders. Ești acasă la Marcel Wanders.
Într-un fel, ai dreptate… Hotelurile sunt locuri de relaxare, de distracție. Sunt destinații, sunt locuri către care mergi, sunt finalul unei călătorii. Uneori stai într-un hotel doar un weekend și credința mea este că trebuie să fii impresionat de acel loc. Dacă toate hotelurile ar fi la fel, de ce mai pleci de acasă?
Există un obiect pe care să-l admiri într-atât încât să-ți fi dorit să-l fi desenat tu?
Absolut, sunt nenumărate obiecte pe care le văd și îmi spun că mi-aș fi dorit să fiu atât de inteligent încât să le fi creat eu. Încerc să-mi găsesc mulțumirea în creațiile mele, dar mi se întâmplă des să mă uit la creațiile altor designeri și să fiu, pur și simplu, uluit.
Un artist pe care îl admiri?
Wim Delvoye. Îmi place pentru că e un artist care folosește spațiul în felul său propriu și care e mereu surprinzător. E foarte subversiv, foarte agresiv uneori, dar totuși într-o manieră romantică. E plin de viață și de idei, arta lui are inteligență, frumusețe, umor. Și e foarte romantică, e un creator fantastic.
De unde vine pasiunea pentru arte? Ceva influențe din familie?
Nu am nici cea mai vagă idee de unde mi se trage. Dar fiindcă mă întrebi de familie, îmi aduc aminte că părinții mei aveau un mic atelier în spatele casei. Erau acolo tot soiul de obiecte defecte sau stricate. Mie, locul acela mi se părea fermecător și îmi petreceam acolo timpul liber. Încercam să fac diverse obiecte din resturi, le lipeam, le îmbinam. Pictam un pic… dar cel mai adesea făceam diverse obiecte ciudate și i le dădeam mătușii mele, care era foarte încântată și mă lăuda de fiecare dată. Desigur, erau niște prostii, dar exuberanța mătușii mă flata și mă încânta, mă bucura bucuria ei. Și am rămas cu asta până astăzi: îmi place să încânt oamenii, să-i bucur cu ceea ce fac. Cred că noi, designerii, facem cadouri lumii. Unii spun că designul este scump – și îi înțeleg, dar eu zic că e gratis. Un artist creează ceva și apoi lumea vorbește despre creația lui: unii o vor înțelege și o vor aprecia, alții vor spune că e oribilă și o vor detesta. Arta lui Picasso o poți vedea astăzi pe internet, în reviste sau în muzee. Și e gratis. Doar deținerea unui tablou de Picasso nu e gratis. Altfel însă arta lui e peste tot. De aceea spun că munca artiștilor, arta, este gratuită pentru cei mai mulți dintre oameni, cu excepția celor care o cumpără. Unul dintre scaunele create de mine a fost fotografiat în reviste, a fost preluat pe site-uri de specialitate – cred că, în final, a fost văzut de un miliard de oameni, care astfel au aflat despre posibilitățile tehnologiei, ale creativității, ale stilului; și poate au și fost surprinși. Toate acestea sunt gratis și e foarte bine că e așa, fiindcă aici este bucuria mea și, sper a oricărui alt artist, bucuria de a dărui. De asta spun că artiștii, într-un fel, oferă daruri lumii întregi.
Și totuși, care e recompensa, unde e mulțumirea sufletească?
Momentul în care finalizez un proiect este cât se poate de special. Orice proiect de design pornește ca un puzzle din mii de piese care, la final, formează un întreg. Finalul este un moment de grație, de împlinire, care are ceva aproape eroic în el. S-a născut ceva unic.
Pe site-ul tău ai un manifest. Spui că vrei să readuci umanitatea în design. Ce vrei să spui?
Ce cred eu, în esență, este că vedem designul ca pe o activitate conceptuală și excesiv de rațională. Raționalismul și tehnologia sunt azi atât de importante încât domină designul. Desigur, sunt niște lucruri excepționale, dar eu nu lucrez pentru mașini, nu creez pentru creierul tău, ci pentru sufletul tău. Adevărata putere a oamenilor nu se află în creierul lor. Cel mai grozav lucru la oameni este tocmai natura lor umană, iraționalitatea lor. Și suntem niște creaturi excepționale tocmai pentru că ne lăsăm cumva ghidați de această lipsă de raționalitate: putem plânge când vedem o floare, râdem când vedem un fluture, suntem fericiți când prietenii ne sună de ziua noastră; ne îmbată o rafală de vânt care ne răscolește părul și înnebunim pentru că persoana dragă e departe sau prea aproape. Suntem oameni și suntem niște creaturi minunate. Credința mea este că, în design, trebuie să ne distanțăm de ceea ce este rațional și logic și funcțional, să ne adresăm nevoilor sufletului. Trebuie să atingem inima oamenilor, să-i fermecăm cu lipsa de limite a imaginației, să facem poezie.
