Cautare




, Contributor

Servicii Financiare & Imobiliare & Auto

Afaceri |
|

Wizrom investește peste 500.000 de euro într-un serviciu online de contabilitate pentru companiile mici

Wizrom Software, unul dintre cei mai mari dezvoltatori de soluții IT pentru afaceri din România, investește peste 500.000 de euro într-un serviciu online de contabilitate pentru companiile mici.
Adrian Bodomoiu_Director General Wizrom Software

Dezvoltarea platformei digitale, care stă la baza serviciului MyWiz, a început în 2018 și a fost finalizată în cea de-a doua jumătate a anului 2020. Investiția totală, care cuprinde atât platforma, cât și funcțiile și capabilitățile suplimentare ce vor fi adăugate în perioada următoare, depășește 500.000 de euro.

MyWiz este un serviciu online de contabilitate, asistată de o platformă automatizată și de experți contabili, destinată companiilor mici și foarte mici (microîntreprinderi).

”Având experiența celor peste 25 de ani de dezvoltare de produse financiar-contabile, am realizat că și companiile mici și foarte mici au nevoie de un instrument modern, accesibil și de încredere pentru administrarea financiară a firmei”, precizează Adrian Bodomoiu, Director General în cadrul Wizrom Software.

MyWiz cuprinde de la emitere de facturi și alte documente, evidența vânzărilor și cheltuielilor, situația gestiunii, până la rapoarte financiare în timp real, declarații și alte documente necesare conform legii. În plus, antreprenorul are la dispoziție permanent un expert contabil care-l poate asista în soluționarea oricărei situații întâmpinate în activitatea de zi cu zi.

„Ne-am dat seama că, mai ales în condiții de lipsă de predictibilitate economică, acești antreprenori au nevoie de mai multă vizibilitate asupra situației financiare a firmei pe care o conduc. Mai mult, au nevoie ca, pe lângă asistența unui expert contabil, să poată accesa rapoarte și evidențe financiare ori de câte ori au nevoie să ia o decizie de business și nu doar după centralizarea documentelor, efectuată în mod tradițional de contabil la finalul lunii”, adaugă acesta.

 

 

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii