Wizrom Software a înregistrat o creştere de 80% a veniturilor din implementări la clienţi din verticala retail şi distribuţie în primul semestru. Pe segmentul retail şi distribuţie s-a înregistrat o creștere de 80% față de aceeași perioadă a anului trecut, datorită deciziei jucătorilor din domeniu de a-şi optimiza costurile operaţionale, după cum se arată într-un comunicat al Wizrom.
În luna iunie s-au înregistrat primele semnale pozitive pe piaţă, aceasta fiind mai bună decât luna iunie a 2012 pentru Wizrom, potrivit reprezentanţilor companiei. În condiţiile în care piaţa de retail a înregistrat o scădere cu 1% a vânzărilor cu amănuntul pe primele şase luni ale anului, cererea de instrumente software de business care să sporească eficienţa operaţională a retailerilor a crescut.
Reprezentanţii Wizrom estimează o evoluție pozitivă, considerând că interesul mediului de afaceri faţă de optimizarea costurilor operaţionale cu ajutorul soluţiilor software e în creştere. Firmele mari care și-au relocat producția în România vor avea nevoie de soluţii software, iar celelalte se vor alinia normativelor europene care presupun regăsirea istoricului procesului de producție, de la materia primă, la produsul finit, ceea ce presupune o soluție de genul Supply Chain Management.
Wizrom Software furnizează soluţii ERP, de eficientizare operaţională (trafic şi logistică) şi oferă soluţii pentru IMM-uri, pentru organizaţii medii şi mari ce activează în diferite verticale de piaţă precum vânzări engros şi distribuţie, retail, producţie, servicii, bănci, asigurări şi auto. Wizrom avea un total de 3.705 clienţi activi şi peste 33.000 de licenţe instalate la finele lunii iunie.