
Compania WineRo, producătorul vinurilor Alira, anunță lansarea colecției de top Alira Grand Vin, alcătuită din Alira Grand Vin Merlot 2011, Alira Grand Vin Fetească Neagră 2011, Alira Grand Vin Cabernet Sauvignon 2011 și Alira Grand Vin Cuvee 2011.
Cantitatea de 80.000 de sticle va fi disponibilă pe piața din România începând cu luna aceasta, iar pentru obținerea gamei Alira, WineRo a investit până în prezent peste 8 milioane de euro în proiectul de la Aliman și Rasova din județul Constanța.
În prezent, vinurile Alira sunt distribuite prin intermediul PPD România în peste 100 de locații premium din segmentul HoReCa, precum și la nivel internațional, iar planurile pentru anul 2014 prevăd o extindere a prezenței acestora la nivel național.
Compania WineRo s-a înființat în 2006, an în care a achiziționat teren la Aliman, în județul Constanța. Aici au fost plantate 80 de hectare cu soiul românesc Fetească Neagră și soiurile internaționale Merlot și Cabernet Sauvignon. Investiția în achiziții de terenuri și plantări a fost de 2,6 mil. Euro. În septembrie 2010 a fost lansat primul vin produs de WineRo, ALIRA – realizat din struguri Merlot din prima recoltă, cea a anului 2009.