Cautare




, Contributor

Imobiliare |
|

Werk Property Group, 30 mil. Euro în Vox Technology Park

Unul dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari din Timișoara va investi 30 de milioane de euro în dezvoltarea Vox Technology Park, proiect de birouri clasa A cu o suprafață închiriabilă de 26.000 de metri pătrați, care va fi livrat la finalul anului viitor.
Vox Technology Park 2

Vox Technology Park va fi format din două corpuri de clădire, cu zece, respectiv șapte etaje, proiectul urmând să fie certificat BREEAM – calificativul „Very Good”, ceea ce se transpune printr-o eficiență energetică ridicată, costuri reduse pentru companiile care își vor desfășura activitatea în cadrul proiectului și un mediu de lucru atractiv.

Dezvoltarea Vox Technology Park vine în contextul în care piața de birouri din Timișoara trece printr-o perioada de efervescență, existând numeroase companii care doresc să se relocheze și să își extindă activitatea într-un business hub modern și cu un concept unic, precum și companii care analizează oportunitățile regionale. Vox Technology Park va avea cea mai mare suprafață disponibilă pe etaj din Timișoara, de 3.500 de metri pătrați, oferind astfel companiilor posibilitatea de extindere în viitor și va reprezenta un concept unic la nivel local, datorită facilităților sale.

Forbes Best Office Buildings 2016: Top 10 hub-uri office

„Creăm partenerilor noștri din industria tehnologiei și din mediul de afaceri o ambianță plăcută într-un mediu de lucru modern, astăzi pentru mâine”, a declarat Virgil Tornoreanu, managing partner al Werk Property Group, dezvoltatorul proiectului.

Adițional suprafețelor mari disponibile pe etaj, Vox Technology Park va dispune de o serie întreagă de facilități, reprezentând noua generație a spațiilor de birouri. Proiectul a fost gândit pentru a întruni toate cerințele specifice unei companii din domeniul IT&C și nu numai, precum flexibilitate ridicată în proiectarea instalațiilor, de la cele de alimentare cu energie, la sistemul de climatizare.

În plus, Vox Technology Park va dispune de spații pentru biciclete, o sală de fitness dedicată chiriașilor, o zonă comercială la parterul corpurilor de clădire, cu o suprafață de 3.500 de metri pătrați, mai multe săli de conferințe, restaurant, food court, cafenea, precum și o terasă amenajată la ultimul etaj. În prezent, construcția proiectului a ajuns la parter, fundația și etajul subteran fiind deja finalizate.

Forbes Best Cities 2016: Timișoara, din nou pe primul loc

Proiectul este amplasat într-o zonă cu acces facil din orice punct al orașului, în imediata proximitate a punctelor de interes, precum școli, hoteluri, restaurante sau hipermarketuri, zona fiind bine conectată la mijloacele de transport în comun și la o distanță de aproximativ 20 de minute de mers pe jos de centrul istoric al orașului.

Arhitectura proiectului este realizată de Studio Arca, antreprenorul general este Werk MB Construct, în timp ce managementul de proiect este asigurat de către Hafner Consulting. Grupul Werk este unul dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari din vestul României, cu o experiență de peste 13 ani. Grupul a dezvoltat în ultimii ani peste 700 de apartamente și zeci de mii de metri pătrați de hale industriale, spații hoteliere și de birouri.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii