Cautare




, Contributor

Orologerie de lux |
|

Watches and Wonders (XVI): Les Ateliers Louis Moinet – Călătorii în timp și spațiu

Les Ateliers Louis Moinet a prezentat la Watches and Wonders patru ceasuri dedicate zborurilor lunare și colecția 8 Marvels of the World.
first-moon-man-moon

Într-un interviu de la începutul acestui an, Jean-Marie Schaller, proprietarul mărcii Les Ateliers Louis Moinet, îmi spunea: „Suntem mereu în mișcare. De-a lungul lui 2020, n-am încetat niciun moment să lucrăm la dezvoltarea unor noi concepte. De la definitivarea unui astfel de concept mai trec, de regulă, doi ani până ce modelul să ajungă, efectiv, pe piață. Mă bucură faptul că venim cu idei care împing granițele orologeriei mai departe”.

La Watches and Wonders am putut admira patru ceasuri dedicate zborurilor lunare, așa cum spune și numele seriei, Moon Race, modele ce includ fragmente din aparatele de zbor ale misiunilor spațiale, ceasurile fiind prezentate într-o valiză retro-șic, și colecția 8 Marvels of the World, dedicată geniului uman manifestat în monumente faimoase ale sculpturii și arhitecturii istorice (Cristo Redentor, Petra, Piramida lui Kefren, Moscheea Albastră, Taj Mahal, Colosseum, Marele Zid Chinezesc și Machu Picchu).

Pentru ilustrarea călătoriilor spațiale, temporale și culturale în care ne poartă Louis Moinet, aș alege mai degrabă una dintre piesele Moon Race, Man on the Moon. Pe cadran vedem o compoziție originală și complexă, organizată pe mai multe planuri. Acest ceas dedicat misiunii Apollo 11 este echipat cu calibrul LM 35 cu tourbillon; pe lângă panorama selenară de pe cadran, pe care o admirăm atât direct, cât și oglindită de casca cosmonautului, luneta ne înfățișează primele urme lăsate de om pe Lună.

La fel ca 8 Marvels, și cele patru modele din Moon Race se vor vinde împreună. Prețul întregii colecții este unul pe măsura exclusivității: 1.250.000 de franci elvețieni.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii