FacebookTwitterLinkedIn

În aceste condiții, cea mai mare companie de divertisment din lume a preluat un „arsenal” de spectacole și filme care o ajută să lupte contra principalilor concurenților digitali, Netflix și Amazon.com, care se află într-o creștere puternică.

Se estimează că tranzacția se va finaliza în următoare 12 luni sau 18 luni.

Tranzacția încheie peste jumătate de secol de expansiune a lui Rupert Murdoch (86 de ani), care a început cu un ziar australian, moștenit la vârsta de 21 de ani de la tatăl său.

Odată finalizată tranzacția, Fox se va concentra pe divizia de știri TV.

Acționarii Fox vor primi 0,2745 de acțiuni Disney pentru fiecare acțiune deținută, astfel că vor ajunge să dețină aproximativ 25% din Disney.

Acțiunile Fox, care au crescut cu peste 30% de la începutul lunii noiembrie, când au început să apară zvonurile despre tranzacție, și cu 3,2%, după anunțarea tranzacționării. Acțiunile Disney au crescut ușor după ce compania a declarat că se așteaptă să cumpere până la 20 de miliarde de dolari din acțiunile proprii pentru a compensa scăderea ca urmare a tranzacției cu acțiuni.