„Ritmul în care au loc procesele de inovare este mai rapid decât oricând. În China, spre exemplu, la fiecare 4 zile ia naștere o nouă companie unicorn. Pentru a supraviețui noii lumi digitale, companiile trebuie să schimbe ceva acum, altfel vor falimenta. Acum nu mai este loc pentru companii lente, construite pe modelul anilor ’50. Companiile trebuie să fie mai rapide, orientate spre clienți și să știe cum să proceseze rapid și să interpreteze datele despre aceștia. Nu există viitor pentru companii fără datele clienților”, spune Rafael Campos, Sales VP pentru Europa la VTEX, furnizor global de soluții eCommerce în cloud pentru companii mari și una dintre cele mai importante platforme eCommerce din lume.
De asemenea, în procesul de transformare digitală, reorganizarea companiei poate avea un rol definitor, iar schimbările pot părea radicale.
Citește și: VTEX: Piața de eCommerce din România ar putea crește anul acesta cu aproximativ 30%
„Încurajați inovația! Nu credeți că modul în care faceți afaceri este cel mai bun sau singurul care există. Schimbați conducerea companiilor! În zilele noastre, nu există loc pentru cei care doresc să stea în spatele unui birou și să ceară oamenilor să-și facă treaba. Toată lumea trebuie să aibă o abordare de tip «hands-on» și să fie în prima linie a companiei. Creați o nouă cultură de business axată pe noua generație Millennials, pentru care banii sau statutul sunt mai puțin importante. Iar pentru păstrarea angajaților, în primul rând, a talentelor, beneficiile acestora trebuie schimbate, în același timp cu îmbunătățirea relației angajat – angajator”, spune Mariano Gomide de Faria, fondator și Co-CEO VTEX.
Acestea sunt printre principalele recomandări / soluții la provocările cu care se confruntă companiile din retail în procesul de digitalizare, dezbătute la European Digital Commerce, prima ediție din România a evenimentului european dedicat industriei de comerț.
Ediția din România a avut loc marți, 11 iunie, în București și a adus împreună 150 de specialiști interesați de tendințele industriei de comerț (online și clasic), de procesul de digitalizare a acestui domeniu și de cele mai bune practici implementate în întreaga lume în acest segment. La ediția din România a European Digital Commerce, au participat peste 80 de companii.
VTEX rulează în peste 3.000 de magazine online, din peste 25 de țări, și este utilizată de retaileri și branduri precum: Sony, Walmart, McDonalds, Whirlpool, Coca-Cola, Lancôme, Pandora, Avon și LEGO. În 2017 și 2018, VTEX a fost inclus în clasamentul Gartner Magic Quadrant pentru comerț digital.